Ce NU mai avem voie să facem de Crăciun, scandalul deja a început: Cu greu facem față. Și noi suntem destul de puțini

Oamenii sunt revoltați și spun că autoritățile decid împotriva lor, nicidecum pentru a-i sprijini.

 

Sacrificarea porcilor în gospodării se mai poate face acum numai sub supravegherea unui veterinar, stabilește o directivă a Ministerului Agriculturii.

 

Teoretic, se poate. Practic, spun oamenii, regula este aproape imposibilă în condițiile în care nu avem suficienți medici veterinari. Direcțiile sanitar-veterinare au anunțat primăriile care, la rândul lor, au început să îi instruiască pe oameni.

 

Directiva a fost dată de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, și a intrat în vigoare de o săptămână. Direcțiile sanitar-veterinare au anunțat primăriile care, la rândul lor, au început să îi instruiască pe oameni, scrie Capital. Deși primarii evită să critice noua măsură, oamenii sunt revoltați și spun că autoritățile decid împotriva lor, nicidecum pentru a-i sprijini.

 

Marea majoritate a medicilor veterinari au plecat din țară, astfel noua directivă este aproape imposibil de pus în aplicare. Medicii veterinari și-au abandonat meseria sau au plecat în străinătate, explică Direcția Sanitar-Veterinară.

 

„Sunt medici care au preferat să se ocupe de alte activități, în alte domenii. Pentru că, la ora actuală, din cauza deficitului de animale, nu mai asigură veniturile necesare funcționării unor astfel de cabinete. (…) cu greu facem față. Și noi suntem destul de puțini”, spune Veronel Bolborea, director DSVSA Olt, conform Digi24.

 

Același ordin al ministrului prevede și o limitare a numărului de porci crescuți într-o gospodărie la maximum 5 animale.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store