Polițiștii i-au luat imediat urma.
Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Ştiubeni, aflaţi joi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza localităţii Negreni, au observat un autoturism al cărui conducător auto, la vederea echipajului, a efectuat manevra de mers înapoi pe o distanţă de aproximativ 10 metri, apoi a părăsit vehiculul în fugă.
Cu ocazia activităţilor investigative efectuate, conducătorul auto a fost identificat în persoana unui tânăr de 28 de ani, din aceeaşi localitate, iar în urma verificărilor în bazele de date a reieşit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: