”Cazare” după gratii la Botoșani pentru un cuțitar periculos

Un bărbat de 36 de ani acuzat de omor a fost încătușat și reținut de polițiști în vederea încarcerării.

 

La data de 13 decembrie 2016, Secţia 12 de Poliţie Rurală Preuteşti a primit spre aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Suceava prin care s-a dispus arestarea şi introducerea în Penitenciarul Botoşani a lui Dragoş Axinte, de 36 de ani, din comuna Vultureşti, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare pentru săvârşirea „tentativei la infracţiunea de omor”. În urma măsu­rilor întreprinse de poliţişti, Dragoş Axinte a fost găsit, încătuşat şi reţinut în vederea încarcerării. El a fost transportat sub escortă la Penitenciarul Botoşani.

 

La sfârşitul anului 2014, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Su­ceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Dragoş Axinte, cercetat pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor.

 

Cercetările au scos la iveală faptul că în cursul zilei de 21 mai 2012, pe raza localităţii Giurgeşti s-a organizat hramul bisericii din localitate, fiind zi de sărbătoare Sfinţii Constantin şi Elena, eveniment care a coincis cu campania electorală organizată pentru funcţia de primar. La acest eveniment a participat un număr foarte mare de cetăţeni ai localităţii, fiind organizat în curtea şcolii generale un program artistic.

 

Pe fondul unor discuţii „mai aprinse” şi al consumului de băuturi alcoolice, spiritele s-au încins, astfel că între numiţii B.V. şi A.M. s-a iscat o altercaţie fizică, cei doi îmbrâncindu-se reciproc. Aflată în apropiere, victima C.C.I a încercat să îi tempereze şi să îi despartă. În acele momente, fără a participa în vreun fel la conflict şi într-un mod oarecum surprinzător, inculpatul Dragoş Axinte, aflat în apropiere, a exercitat acte de violenţă asupra victimei C.C.I., lovind-o cu un cuţit iniţial la braţului drept şi apoi în zona hemitoracelui drept. În clipele imediat următoare, în curtea magazinului s-a iscat o altercaţie fizică în toată regula, atât victima, cât şi fraţii ei împreună cu mai mulţi tineri au tăbărât efectiv pe inculpat, l-au imobilizat pentru a-l dezarma de cuţit, apli­cân­­du-i lovituri de pumni şi picioare la nivelul corpului şi al capului. La scurt timp, în bătaia generală creată, în sprijinul şi apărarea inculpatului au intervenit fraţii acestuia, fiind şi ei loviţi la rândul lor de victimă şi fraţii ei.

 

Ajutat fiind de fraţii şi verişorul său, bărbatul înjunghiat a fost transportat la Spitalul Fălticeni, unde a fost internat în perioada 22 mai 2012 – 1 iunie 2012, în cadrul secţiei de Chirurgie a Spitalului Municipal, cu diagnosticul pneumotorax minim apical drept, agresiune cu armă albă, plagă înjunghiată hemitorace drept, plagă înjunghiată antebraţ drept.

 

Potrivit concluziilor raportului de constatare medico – legală din 13 iunie 2012,  victima C.C.I. a suferit o plagă înţepată membru superior drept şi plagă înţepată penetrantă cu hemopneumotorax, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25 – 30 de zile de îngrijiri me­dicale. Medicii legişti au apreciat că din punct de vedere medico – legal plaga înţepată penetrantă cu hemopneumotorax drept a fost de natură a pune în primejdie viaţa victimei. (Sursa: Obiectiv de Suceava)