Cătălina Lupaşcu şi consilierii PNL au sărit la Ţâbuleac

 

Liberalii din Consiliul Judeţean au adoptat o poziţie dură faţă de proiectul de hotărîre întocmit de preşedintele Mihai Ţâbuleac privind diminuarea cu aproximativ 25% a sumelor alocate primăriilor.

„Aţi îmbrăcat în cuvinte frumoase acest proiect de hotărîre, deşi nu sunteţi de acord cu el. Astăzi suntem aici pentru a vota incompetenţa crasă a Guvernului, incompetenţă care va duce la a închide uşa unor primării, la a lăsa oamenii fără salarii, la a nu mai avea bani pentru infrastructură”, a afirmat vicepreşedintele CJ Cătălina Lupaşcu la adresa lui Mihai Ţâbuleac.
Şi proaspătul consilier PNL Gheorghe Epuraş a reproşat şefului CJ proiectului de hotărîre. El a anunţat că Asociaţia Comunelor intenţionează să declanşeze o grevă în administraţie şi să mai asigure doar servicii precum trecerea în registrul de stare civilă a naşterilor şi decedaţilor.

„Nu mă asociez cu nimeni”

„Prin acest proiect eu nu mă asociez cu nimeni. Repet ce am spus: am elaborat proiectul şi vă cer dvs. să îl votaţi în primul rînd că trebuie să îndeplinesc o obligaţie la care legea mă supune”, a răspuns şeful CJ. El a mai arătat că, dacă nu se adoptă rectificarea bugetului judeţean, în maxim 30 de zile Trezoreria va bloca alimentarea conturilor cu bani proveniţi din sumele de echilibrare alocate de la bugetul de stat. În apărarea lui Ţâbuleac a sărit şi consilierul PDL Tiberiu Lungu care a subliniat că „primarii trebuie în primul rînd să se gîndească cum să strîngă mai mulţi bani din propria curte”, adică trebuie să se pună un accent mai mare pe realizarea veniturilor proprii.