Nepuțința primarului, Cosmin Andrei, de a găsi soluții pentru parcările supraetajate și moderne, promise în campania electorală, a dus la revolta mai multor botoșăneni care deși au obținut în urmă cu câțiva ani, toate avizele și autorizațiile în vederea construirii garajelor, se văd acum într-o situație pe care nu și-au imaginat-o niciodată, că li se vor demola garajele pentru care plătesc taxe și impozite an de an.
Dragi botoșăneni, vă reamintesc în campania electorală pentru alegerile locale din toamna anului trecut, actualul primar al municipiului Botoșani, a promis că în zona centrală a orașului, mai exact pe ruinele de la Baia Centrală și în spatele clădiri de la Casa Cărții va lansa în regim de urgență, procedura pentru construcția unor parcări supraetajate, moderne, care să acopere necesarul de locuri de parcare din toată zona centrală a orașului nostru. Ați auzit ceva despre acest proiect? Eu , nu…
Se pare că nu a fost prioritar pentru dumnealui acest proiect, alegând o variantă mai simplă și mai puțin costisitoare, dar care afectează direct pe zeci sau chiar sute de botoșăneni, întrucât din informațiile primite de la cetățeni, în municipiul Botoșani ar exista circa 800 de garaje, municipalitatea având ca scop demolarea acestor, în perioada următoare.
Eu înțeleg că vor fi multi dintre dumneavostră, care veți spune că da, să le demoleze pentru că unele dintre ele au devenit depozite sau ateliere, dar ce ați fi făcut dacă ați fi într-o asemenea situație, în care să rămâneți fără o proprietate, pentru care ați plătit? Și acest lucru să se întâmple subit, pentru că edilul-șef al municipiului nu a avut curajul și bărbăția să spună adevărul alegătorilor săi, atunci când le-a vorbit despre marele său proiect pe care era tare nerăbdător să-l pună în aplicare, de îndată ce este ales. Mai ales că dumnealui a declarat că a identificat deja locurile pentru noile parcări.
Îl întreb public, pe domnul primar al municipiului Botoșani, de ce nu a comunicat de atunci că în plan era demolarea acestor garaje deținute în mare parte de pensionari, oameni în vârstă care din pensia și așa mica, plătesc concesiunea la Primărie. Bănuiesc că, dacă făcea asta acele 16 voturi care l-au făcut primar, se duceau către un alt candidat iar el nu ar mai fi acum în măsură să decidă pentru o asemenea acțiune care, cu siguranță va avea urmări în instanța de judecată.
Consider că domnul Cosmin Andrei, ar fi trebuit să vină cu soluții pentru creșterea numărului de parcări în municipiul Botoșani, fără să afecteze proprietarii de garaje care într-adevăr au achitat concesiunea și îngrijesc aceste proprietăți.
Înțeleg perfect supărarea, dezamăgirea și îngrijorare acestor cetățeni. Întotdeauna am considerat că grupurile sensibile ale societății ar trebui să aibă prioritate în modalitatea de reglementare normativă și administrație, având în vedere tocmai nivelul de trai pe care statul în configurează acestei categorii.
Un lider înțelept ar face tot posibilul pentru ca oamenii deja vulnerabili să nu fie afectați ori să fie despăgubiți în timpul unei situații de criză.
Soluțiile prezentate public acestor cetățeni sunt din punctul meu de vedere, irelevante și inaplicabile. Sper ca acestea să nu fie îmbrățișate de reprezentanții Primăriei, care pot fi taxați pentru management defectuos, prin prisma responsabilităților pe care și le asumă sub contract.
Îi asigur pe cei afectați de această decizie a primarului, de sprijinul meu în demersul decisiv în rezolvarea oricărei probleme, și anume justiția. Totodată, amintesc că există încă acel efect de „judecată publică”, în sensul că fiecare chestiune de dreptate se tranșează, pe de o parte, în instanță, iar pe de altă parte, în ochii oamenilor, a căror putere este mai mare decât și-ar putea unii imagina.
(Comunicat Cătălin Silegeanu)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: