După șase ani de zile de când acest eveniment a umbrit municipiul reședință de județ, primarul Cătălin Flutur a adus scuze publice.
A făcut-o astăzi la Primărie, în cadrul unei festivități în care au predominat mai ales lacrimile.
O militantă din Germania, pentru drepturile animalelor, Heike Lindlohr a dobândit titlul de cetățean de onoare al municipiului Botoșani după ce a reușit să intermedieze mii de adopții internaționale, ale unor câini fără stăpân capturați de pe străzile orașului.
”M-am convins încă o dată că doar acționând împreună putem rezolva problemele. La rândul nostru nu putem decât să mulțumim. Eu voi mulțumi în numele Consiliului Local, în numele cetățenilor municipiului Botoșani pentru absolut tot ceea ce ați făcut pentru noi. Și când spun că vă mulțumesc, nu atât dnei Heike ci întregii echipe de voluntari”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Primarul a amintit de evenimentul petrecut în luna mai a anului 2011 când 270 de câini maidanezi au fost omorâți la padocul de la marginea orașului.
„Recunosc că dacă nu erați dv., noi poate din ignoranță și din legi foarte rigide acționam doar într-un anume mod. Poate este și momentul de a ne cere scuze pentru un eveniment nefericit de acum mulți ani. Dar repet, doar pentru că am putut fi și noi învățați. Aș vrea ca toată această echipă de voluntari inimoși care ne-a învățat atât de multe, să vă pot premia pe toți”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Cătălin Flutur era plecat în delegație în momentul în care s-a petrecut evenimentul urât de la padocuri și nu ar fi știut despre ceea ce s-a întâmplat. Un an de zile mai târziu, la pierderea alegerilor locale, unele voci au susținut că acea întâmplare a influențat o serie din voturile date de botoșăneni.