În prima zi de campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, turul doi, liberalii botoșăneni au susținut o conferință de presă.
Au participat senatorul Costel Șoptică și primarii Cătălin Flutur, Cătălin Rotundu și Dan Oloeru. Încă de la început, liderii PNL au făcut apel la simpatizanții partidului să iasă la vot pe 24 noiembrie și să se mobilizeze pentru candidatul Klaus Iohannis.
Cătălin Flutur, șeful de campanie pe municipiul Botoșani a adresat câteva cuvinte, însă fără a fi incisiv, în contextul începerii postului.
„Știți prea bine, trebuie să fim mai buni, să nu spunem lucruri urâte, deci o să fim mai buni. Nouă ne este suficient să spunem Dăncilă. Și toată lumea înțelege”, a spus printre altele Cătălin Flutur.
A schimbat registrul și s-a referit la turul doi al prezidențialelor cu un apel public la votanții PNL să fie vigilenți pe 24 noiembrie.
„Uitându-ne puțin pe rezultate, pe configurația clasamentului pe județe după primul tur, după structura electoratului și aici mă refer la vârstă și profesie, am văzut un dezinteres al celor tineri, 18 – 25 cât și 25 – 35 de ani în a fi prezenți la vot pe data de 10, crezând că totul este rezolvat fără prezența lor”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Rezultatul final al alegerilor, spun liberalii, se știe. Și anume Klaus Iohannis președinte pentru un nou mandat.
„Pe noi ne interesează să venim cu zestrea de voturi la acest rezultat. Știm că singuri nu vom putea să facem lucrul acesta noi cei de la PNL și drept urmare, am avut discuții cu absolut toți liderii locali ai partidelor de dreapta, cum le spunem noi, discuții care au fost foarte aplicate în primul rând și avem deja niște înțelegeri”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Liderii PNL s-au înțeles cu cei de la USR – PLUS, Partidul Mișcarea Populară (PMP), Dreapta Liberală (DL) și o parte din ALDE.
Asta înseamnă o colaborare în campanie pentru ca toți simpatizanții acestor partide să voteze candidatul PNL pe 24 noiembrie.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: