Căsuțe din lemn gratuite de la Primărie pentru Orășelul Copiilor: Botoșănenii vor putea cumpăra dulceață, bomboane sau prăjituri

Instituția primarului pune la dispoziția agenților economici cu profil alimentar și profil tradițional al sărbătorilor de iarnă, șase căsuțe din lemn amplasate în Parcul Mihai Eminescu, pe durata funcționării Orășelului Copiilor.

 

Potrivit comunicatului de presă, spațiile vor fi acordate în mod gratuit, beneficiind și de utilitățile necesare. De altfel, în cele șase spații se vor comercializa turtă dulce, dulceață, bomboane, prăjituri, jucării, ornamente de iarnă, băuturi calde de sezon, ceai, cidru, ciocolată caldă, măști tradiționale, suveniruri. Ofertele vor putea fi depuse în perioada 10-20 noiembrie, la sediul Primăriei. Dacă cererea din partea agenților economici depășește numărul căsuțelor puse la dispoziție, în baza unui regulament aprobat prin dispoziția primarului se va face selecția beneficiarilor.