Un accident de circulație pe fondul consumului de băuturi alcoolice, s-a produs ieri, pe un drum din Suceava. Un șofer din Botoșani a pierdut controlul volanului și s-a izbit într-o autoutilitară.
Marți, 15 martie 2016, ora 19.55, în timp ce conducea autoutilitara, pe DJ 291A, pe raza comunei Zvoriştea, într-o curbă periculoasă, un bărbat de 36 de ani, din județul Botoşani, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, intrând într-un şanţ, după care, în momentul în care a dorit să se redreseze şi să pătrundă din nou pe partea carosabilă, a acroşat o altă autoutilitară parcată regulamentar. În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală uşoară a unui bărbat de 35 de ani, din județul Iaşi, pasager în autoutilitara condusă de bărbatul de 36 de ani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.