Casa Naţională îşi consuimă rezervele la Spitalul Judeţean

 

Veşti bune pentru Spitalului Judeţean Mavromati.Directorul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) susţine că în urma unor demersuri de la nivel central a primit confirmarea că la rectificarea bugetară vor fi alocaţi bani pentru spital  din rezervele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi ale CAS Botoşani.
Contractul cadru încheiat în luna aprilie a acestui an era pentru aproximativ 77% din bugetul total al anului în curs, iar la rectificare ar urma să fie primită şi diferenţa.
 „La rectificarea bugetară se va debloca rezerva de 10% a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi rezerva Casei Judeţene pentru a putea acoperi diferenţa de până la 100%  pentru acoperirea sumei minime posibil de contractat cu unităţile spitaliceşti pe contractul încheiat cu Casa de Asigurări, ceea ce acoperă diferenţa de 23% necontractată până în momentul de faţă”,
a declarat Costel Lupaşcu, directorul CAS Botoşani.
Celelalte spitale din judeţ, respectiv Spitalul de Recuperare, Spitalul Dorohoi şi TBC susţin că dacă li se va asigura suma minimă, se încadrează în bugetul stabilit.
CITEŞTE:
Mavromati „şi-a făcut abonament” la Casa de Asigurări pentru bani în avans