Casa Județeană de Pensii Botoșani scoate la concurs 19 posturi cu studii superioare și medii – CONDIȚIILE și calendarul

Cele 19 persoane vor desfășura activitatea de evaluare, în baza unor contracte individuale de muncă, încheiate pe perioadă determinată, până la 31 decembrie 2022, la Casa Județeană de Pensii Botoșani.       

 

Urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr.90/23.08.2021, privind unele măsuri din domeniul pensiilor publice, în scopul implementării măsurilor legislative care vizează acțiunea de  evaluare  în vederea recalculării dosarelor de pensii din sistemul public de pensii, Casei  Județene de Pensii Botoșani i-a fost repartizat, pe perioadă determinată, până la data de 31.12.2022, un număr suplimentar de 19 posturi contractuale.

 

Este vorba despre:

 

15 posturi de Consilier debutant cu studii superioare

Studii de specialitate: studii universitare  de licență absolvite cu diplomă de licență în  domeniul: științe economice, științe juridice, științe administrative; precum și în domeniul de licență: matematică, fizică sau informatică;

 

4 posturi de Referent debutant cu studii medii

Studii de specialitate: studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat.

 

 

Calendarul procesului de recrutare si selecție prin concurs a personalului necesar a fi încadrat cu contract individual de muncă pe durata determinate este următorul:

 

-în perioada 27 – 30 august 2021, între orele 8,00 – 16,30, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică între orele 8,00 – 12,00,  vor fi primite și înregistrate cererile de înscriere a candidaților la concurs;

- în data de 31 august 2021, etapă de selecție/verificare a dosarelor depuse de către candidați;

- în termen de o zi lucrătoare de la expirarea etapei de selecție se va publica, prin afișare la sediu și pe site-ul instituției, lista candidaților admiși în vederea susținerii probei scrise.

- Concursul va avea loc în data de 06.09.2021, ora 10,00 – proba scrisă  sub formă de test grilă.

- Interviul se susține în termen de 4 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.

 

Persoanele interesate de ocuparea acestor posturi nu trebuie să dovedească vechime în muncă, urmând că salarizarea personalului selectat prin concurs să fie efectuată în conformitate cu dispozițiile Legii nr.153/2017, privind salarizarea  personalului plătit din fonduri publice.

 

Toate informațiile necesare, inclusiv bibliografia de concurs, vor fi afișate, începând de joi, 26 august 2021, atât la sediu, cât și pe site-ul instituției la adresa: http://pensii-botoșani.ro/despre-instituție/organizare/carieră/.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store