ACCIDENT în miez de noapte, un tânăr la spital - Şoferul unei maşinii A FUGIT de la locul faptei

Un grav accident rutier, soldat cu o victimă, a avut loc vineri seară pe un drum din Botoşani.

 

Un bărbat de 39 de ani din comuna Manoleasa care se deplasa vineri în calitate de conducător auto cu o autoutilitară pe drumul naţional DN 24 C, pe relaţia Ştefăneşti- Ripiceni, a intrat în coliziune cu un atelaj cu tracţiune animală care circula în aceeaşi direcţie de mers, însă nu era înregistrat sau semnalizat corespunzător cu elemente reflectorizante pentru deplasarea pe timpul nopţii.

 

 În atelajul hipo se aflau conducătorul acestuia, un bărbat în vârstă de 36 de ani şi un pasager, de 20 de ani, acesta din urmă suferind leziuni corporale.După producerea accidentului rutier conducătorul autoutilitarei a părăsit locul producerii acestuia fără încuviinţarea organelor de poliţe, fiind depistat la scurt timp la locuinţa unui bărbat din comuna Ripiceni.

 

Cu ocazia testării alcoolscopice acesta a rezultat valoarea de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cazul conducătorului atelajului, rezultatul testării alcoolscopice a fost negativ.

 

Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului.

download from google play download from apple store