Cârnaţii şi fasolele de Ziua României se mută de la Botoşani - AFLĂ în ce localitate se va servi meniul de sărbătoare

Manifestările dedicate Zilei Naţionale a României vor fi sărbătorite la Dorohoi începând cu ora 11:00 a datei de 1 decembrie.

 

La fel ca şi anul trecut, activităţile vor avea loc la statuia lui Valter Mărăcineanu, din faţa Muzeului Ştiinţelor Naturii. Pe lângă slujba religioasă, programul artistic al Ansamblului „Mugurelul”, depunerile de coroane şi Hora Unirii, cei prezenți vor lua parte şi la tradiţionala masă ostăşească.
Direcţia de Asistenţă Socială va asigura din sponsorizări oferite de agenţi economici locali, tradiţionala masă caldă de fasole cu cârnaţi şi vin fiert. La Botoşani municipalitatea a anunţat că este posibil anul acesta să nu mai fie un asemenea ospăţ deoarece Curtea de Conturi le-a atras atenţia asupra banilor cheltuiţi în 2013 cu aceeaşi ocazie.
Mihaela AMARINE
CITEȘTE:
Ziua României monitorizată de sute de forţe de ordine