Cârlan, chemat de DNA, din oraş, la birou : N-am nici o emoţie

 

Directorul general al SC Nova Apaserv SA se afla joi dimineaţă în oraş când au venit doi procurori de la Direcţia Naţională Anticorupţie la sediul unităţii. Şefului societăţii i s-a cerut să vină la sediu, acesta a explicat că tocmai trebuie să intre într-o şedinţă, însă cadrele DNA au insistat, aşa că s-a întors la birou.
Gabriel Carlan director general SC Nova Apaserv SA Botosani

Procedura de licitaţie ar fi demarat în 2011

Procurorii i-au comunicat că au primit misiune exactă de la conducerea din Bucureşti să ridice toată documentaţia referitoare la licitaţia privind asistenţa tehnică la proiectul „Extinderea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare-epurarea apelor uzate în judeţul Botoşani”, în valoare de circa 107 milioane de euro. Licitaţia pentru acest proiect este în desfăşurare, iar şeful operatorului licenţiat de apă şi canalizare susţine că nu îi este teamă că ar fi vizat de anchetă deoarece procedura a fost demarată prin toamna anului 2011, cu aproape un an înainte ca el să preia conducerea SC Nova Apaserv SA. „Eu n-am nici o emoţie vis-a-vis de asta”, a afirmat Gabriel Cârlan.

Tahal depusese ofertă

Potrivit acestuia, de licitaţia în cauză se ocupă biroul de achiziţii al SC Nova Apaserv SA, în a cărui activitate nu s-a implicat. „Din comisie fac parte mai mulţi oameni din cadrul întreprinderii, preşedintele comisiei este cineva de la achiziţii, pentru că aşa este regula, se întâlnesc cinci oameni şi analizează toate hârtiile alea”, a mai spus Gabriel Cârlan. Şapte firme au depus oferte la această licitaţie, care se afla în faza de evaluare. Printre companiile participante se numără şi Tahal, cea aflată în centrul scandalului naţional cu descinderi ale DNA în mai multe oraşe din ţară.
CITEȘTE ȘI:
DNA-ul a descins şi la Apă
Ţurcanu: Oamenii din CJ sunt stresaţi, în spatele lui Judele semnează şi alţii