Captură de substanţe interzise ascunse într-un VW la frontieră - FOTOGALERIE

 

Echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, ascunse într-un autoturism, peste 3.500 fiole cu substanţe anabolizante.

S-a întâmplat în data de 16 iulie 2013, în jurul orei 10.30, când s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism marca VW, Petru S., cu dublă cetăţenie româno-moldoveană, în vârstă de 29 ani.
În baza unor informaţii aflate în lucru, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit. Cu această ocazie a fost descoperită, ascunsă şi nedeclarată, în locaşuri special amenajate în bordul şi bara de protecţie spate a autoturismului, cantitatea de 3.595 fiole substanţe anabolizante - Testosteron, Sustamed, Nandrolon şi Parabolan.
Conform prevederilor legale s-a luat măsura indisponibilizării anabolizantelor în vederea confiscării, iar pe numele persoanei poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
CITEŞTE:
 Captură uriaşă la frontieră de la moldoveni „ingenioşi”: FOTO&VIDEO
[[galerie-foto]]