”Capcana” de pe drumul Botoșani – Suceava a lăsat zeci de șoferi fără permis, le-a luat banii altora

Botoșănenii care circulă spre Suceava și invers ar trebui să știe următorul lucru.

 

Radar non-stop

 

Numărul mare de accidente de pe DN 29, care leagă Suceava de Botoşani, a dus la luarea unor măsuri pentru reducerea riscului, cea mai importantă fiind detaşarea unei autospeciale cu radar doar pentru Poliţia oraşului Salcea.

 

Maşina cu radar este folosită în majoritatea timpului pe DN 29, pe raza localităţilor Salcea şi Dumbrăveni, iar efectele s-au văzut imediat: s-au dat foarte multe amenzi, dar s-au ridicat şi pese 50 de permise de conducere, cele mai multe pentru viteză excesivă şi depăşiri pe linia continuă.

 

Acţiunile vor continua şi în următoarea perioadă, obiectivul conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava fiind de a reduce numărul de accidente de pe acest drum.


 
Accidente numeroase la Dumbrăveni

 

Analiza îngrijorătoare de la care s-a plecat arată că în 2016, numai la Dumbrăveni, s-au produs 26 de accidente, din care şapte grave. În cele şapte accidente grave au murit patru oameni, iar cinci au fost răniţi grav. Cauzele accidentelor grave au fost circulaţia pe sens opus, viteza neadaptată şi traversarea neregulamentară a pietonilor.

 

Au fost însă şi pietonii accidentaţi pe locul marcat. Aici, problema principală a fost identificată la trecerea de pietoni din faţa Liceului Tehnologic Dumbrăveni, unde doi elevi care traversau regulamentar au fost loviţi violent de maşini în 2016. În zona acestei treceri de pietoni există în general un trafic pietonal foarte abundent, iar adesea şoferii circulă cu viteze cu mult peste 50 de kilometri la oră.

 


Plecând de la aceste realităţi şi cifre îngrijorătoare, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a dispus ca una din autospecialele cu radar să fie folosită doar de poliţiştii de la Salcea, cei care acoperă tot DN 29 de pe raza judeţului nostru, adică oraşul Salcea şi comuna Dumbrăveni.


 
Aproape 600 de amenzi şi 55 de permise reţinute, de la începutul anului

 

Numai de la începutul acestui an, în urma acţiunilor de control de pe DN 29 Suceava-Botoşani au fost aplicate 581 de amenzi, din care 389 pentru depăşiri ale limitelor de viteză înregistrate cu aparatul radar.


De asemenea, tot numai de la începutul anului, au fost reţinute 55 de permise de conducere. Marea majoritate au fost ridicate tot în urma acţiunilor cu radarul, fiind vorba de depăşiri ale limitelor de viteză cu mai mult de 50 de kilometri la oră pe respectivele porţiuni de drum ori de depăşiri pe linia continuă înregistrate cu radarul. În afara acestor două grave nereguli, au mai fost reţinute cinci permise de conducere pentru consum de alcool.

 

Comparativ cu anul trecut, la capitolul amenzi s-a înregistrat o creştere de 75%, iar la capitolul permise suspendate creşterea este de 57%.
 
(Sursa Monitorul de Suceava)