Cântăreţul de la PSD a venit la Botoșani cu mesaj pentru voluntari

 

Vicepreşedintele naţional al Tineretului Social Democrat aflat joi la Botoşani a anunţat că, în curând, toţi cei care fac voluntariat vor avea un beneficiu clar de pe urma acestei activităţi. Perioadele în care vor munci fără nici o recompensă în slujba unei asociaţii sau fundaţii vor fi recunoscute ca experienţă profesională.
Mihai Sturzu TSD Botosani voluntariat

Ai făcut voluntariat, ai experiență profesională la angajare...

Astfel, tinerii vor avea posibilitatea de a trece peste acea problemă a lipsei de experienţă de care se lovesc în prezent când vor să se angajaeze.
“Avem deja într-o formă  99% finală legea voluntariatului. Noi, PSD şi USL, în campania electorală ne-am asumat ca perioadele de practică şi voltuntariat ale elevilor şi studenţilor din timpul studiilor să fie recunoscute ca experienţă profesională”, a afirmat Mihai Sturzu.
Aceasta a adăugat că mulţi tineri se înscriu la un liceu sau o facultate doar pentru că sunt la modă într-un anumit timp, iar când termină studiile realizează că posibilităţile de a-şi găsi un serviciu sunt foarte reduse.
Solistul de la Hi-Q a iniţiat legea în urma demersurilor pe care peste o sută de ONG-uri le-au făcut încă de anul trecut, când era consilier al premierului. El susţine că practica europeană arată că un euro investit în voluntariat aduce alţi cinci euro în economie şi că, dincolo de asta, însănătoşeşte societatea.

...Dar nu și vechime în muncă

ONG-urile ar urma, potrivit legii, să perfecteze contracte de voluntariat, care să reprezinte sovada prestării unor asemenea activităţi.
Mihai Sturzu a remarcat campania “O carte pentru fiecare” demarată de TSD Botoşani, în opinia sa aceasta fiind un exemplu clar de voluntariat.
“Lectura este cel mai simplu mod de a-ţi ţine creierul antrenat”, a spus Mihai Sturzu.
Voluntariatul va fi recunoscut ca experienţă profesională, dar nu şi ca vechime în muncă, vicepreşedintele TSD arătând că aceasta din urmă reprezintă ţelul unui alt act normativ, care poate fi mai greu promovat deoarece necesită modificarea Codului Muncii.
CITEȘTE ȘI:
Proiect depus de B Right Media pentru dezvoltarea comunităţii botoşănene