Candidaţii USL, vot în trei la Dorohoi : Zăpada este bună pentru agricultură

 

Candidaţii Uniunii Social Liberale pe Colegiul Dorohoi – Flămânzi s-au deplasat în grup duminică la ora 11:00, la secţia de votare amenajată la Policlinica Dorohoi. Deputatul Andrei Dolineaschi, aspirant la un nou mandat, a venit însoţit de alţi doi candidaţi ai USL, Doina Federovici şi Verginel Gireadă.
Doina Federovici Andrei Dolineaschi vot alegerile parlamentare
În ciuda estimărilor optimiste făcute de USL-işti, preşedintele PSD Botoşani a recunoscut că are emoţii. „Am votat pentru o speranţă, pentru ziua de mâine, pentru următorii ani şi pentru o Românie Puternică. Invit alegătorii să îşi exprime opţiunea, chiar dacă vremea nu ne ajută, dar zăpada este bună pentru agricultură, pentru un an mai bun din punct de vedere financiar, iar speranţa mea este că botoşănenii, aşa cum au arătat-o de fiecare dată, îşi vor exercita din plin dreptul de a vota şi vor vota cu conştiinţa şi cu o speranţa pentru mai bine”, a declarat Andrei Dolineaschi. Pretendenta USL la un mandat de senator a anunţat că a votat o "guvernare pentru Botoşani", sloganul de campanie al USL Botoşani.
CITEŞTE ŞI:
 Tamara Ciofu şi Viorel Grigoraş, vot în echipă la liceu : Am votat aşa cum trebuia – VIDEO
„Am votat pentru o Românie Puternică. Am votat pentru cei care s-au ţinut de cuvânt, pentru cei care au dat înapoi banii de salarii, pentru cei care au reîntregit pensiile şi pentru cei care au redeschis spitalele. Am votat pentru reconstrucţia României, iar acest proiect de reconstrucţie începe chiar de aici, din judeţul Botoşani”,
a afirmat Doina Federovici. Fostul primar de Mihai Eminescu nu a votat în acelaşi loc deoarece nu are dreptul, colegiul său neincluzând şi Dorohoi. A făcut-o în jurul orei 14:00, la Flămânzi, unde a fost însoţit de Doina Federovici. „Am votat pentru USL, pentru schimbare până la capăt şi pentru o schimbare în care să se vadă ceva în urma noastră că până acum nu s-a văzut mai nimic”, ne-a spus Verginel Gireadă. Acesta şi-a exprimat speranţă că, „poate diseară sărbătorim”.

[[galerie-foto]]


CITEŞTE ŞI:
 Baltă, periplu prin secţii şi vot ca simplu cetăţean