Când pasiunea devine ”probă” la olimpiadă pentru zeci de fete: Fotbalistele din Botoșani, premiate de șefa Educației – GALERIE FOTO

Sunt în plină desfășurare olimpiadele școlare, după o pauză de doi ani din cauza pandemiei.

 

Elevii sunt pregătiți și participă la olimpiade cu dorința de a se califica la etapa națională.

 

Ada Macovei, inspector școlar general în cadrul ISJ Botoșani, s-a aflat sâmbătă la Mihăileni, acolo unde s-a desfășurat etapa județeană a Olimpiadei de limbă și literatură ucraineană, dar și în municipiul Botoșani, la alte competiții cu statut de olimpiadă școlară.

 

”Colegii profesori i-au pregătit, i-au însoțit la concursuri, alți colegi profesori, directori și inspectori fac parte din comisii. Am vorbit astăzi cu câțiva dintre elevi, la Școala Gimnazială Nr 1 Mihăileni, unde s-a desfășurat faza județeană a Olimpiadei de limbă și literatură ucraineană”,

Ada Macovei, inspector școlar general în cadrul ISJ Botoșani

 

 

Zeci de fete atrase de fotbal

 

De asemenea, completează șefa Educației botoșănene, pentru că alte olimpiade se aflau în desfășurare în diferite locații din municipiul Botoșani, o oprire a fost făcută la Cornișa, unde se derulau competițiile sportive.

 

”La Cornișa am premiat elevele din primar și gimnaziu, care au participat la competiții de fotbal, lucru care m-a bucurat mult. Unele dintre ele iubesc sportul atât de mult, încât participă și la alte competiții, la alte specializări sau chiar la alte discipline fără nicio legătură cu sportul, dând dovadă de cunoștințe temeinice și înregistrând rezultate foarte bune și la acestea. Vă felicit, pe toate și pe toți și vă doresc mult, mult succes, în continuare!”,

Ada Macovei, inspector școlar general în cadrul ISJ Botoșani