CÂND ar putea depune jurământul primarul Cosmin Andrei și noii consilieri locali

Instanța de judecată a finalizat procedura de validare a mandatelor atât pentru primarul ales al municipiului Botoșani cât și pentru cei care vor face parte din noul Consiliu Local.

 

În cursul zilei de vineri, 16 octombrie 2020 Judecătoria Botoșani a transmis decizia de validare pentru noul Legislativ care va conduce orașul în următorii 4 ani de zile.

 

Ceremonia va avea loc cel mai probabil în primele zile din săptămâna care urmează.

 

„Astăzi a venit validarea mandatelor de la Judecătorie, a fost înaintată și Instituției Prefectului urmând să avem ședința de învestire atât pentru Consiliul Local cât și pentru primar. Din discuțiile pe care le-am avut cu dl prefect cel mai probabil această ceremonie va avea loc la începutul săptămânii viitoare, luni sau marți. I-am propus dlui prefect să ia în calcul Casa Sindicatelor pentru desfășurarea acestui eveniment ținând cont că este o sală mai generoasă și putem respecta restricțiile pentru prevenirea infecției cu coronavirus”,

Cosmin Andrei, primarul ales al municipiului Botoșani

 

Alt loc unde s-ar fi putut desfășura acest eveniment ar fi fost Amfiteatrul din parcul de agrement Cornișa sau în ultimă fază, în varianta online.

Prefectul Dan Nechifor este cel care convoacă ceremonia și stabilește locația de desfășurare.

 

„Până la acest moment nu am avut nici autoritatea, nici legitimitatea, nici nu aș fi vrut să mă erijez într-o altă poziție decât cea pe care o ocup în acest moment, dar cred că a trecut foarte mult timp de la alegeri și această incertitudine trebuie să înceteze. Deși mai sunt demersuri în instanță pe care le-a intentat dl. Flutur sau a făcut contestații, apel la deciziile instanțelor, hotărârile pe care le avem sunt executorii și putem parcurge aceste etape. A trebuit doar să așteptăm încheierea Judecătoriei prin care s-au validat mandatele și avem documentele care ne permit să ne constituim într-un nou Consiliu Local și să depunem jurământul astfel încât să putem trece la treabă”,

Cosmin Andrei, primarul ales al municipiului Botoșani

 

La ceremonie vor depune jurământul noul primar și cei 23 de aleși care vor face parte din noul Consiliu Local. De asemenea, se vor stabili prin vot secret și noii viceprimari, la acest moment, în urma negocierilor fiind propuși Bogdan Buhăianu de la PSD și Liviu Toma de la Pro România.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store