(P) De jumătate de an viața câtorva pensionari din Botoșani s-a schimbat. Și nu în rău, așa cum ne-am tot obișnuit să auzim zi de zi, ci în bine. Au trecut pragul Căminului de îngrijire a vârstnicilor ”Sfântul Nicolae” și au găsit o lume nouă.
Casa de odihnă cu 60 de locuri a fost deschisă în luna noiembrie a anului trecut pe Calea Națională 243, în apropierea benzinăriei Petrom.
Iar aici au aflat că pot duce o viață decentă chiar și la 70, 80 sau chiar 90 și ceva de ani. În camere cu internet și televizoare color, în holul generos în care se desfășoară o mulțime de activități recreative sau în curtea cu bănci, pomi fructiferi și multă verdeață.
Au la dispoziție și un kinetoterapeut, un asistent social fost șef de serviciu la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, iar săptămânal sunt vizitați și de un preot astfel încât înaintea sărbătorilor pascale pensionarii din centru s-au spovedit și au fost împărtășiți.
Iar de ziua sa fiecare vârstnic este sărbătorit cum se cuvinte, tortul fiind nelipsit.
Și nu primesc doar mâncare, pijamale, papuci de casă, periuțe de dinți.
”Absolut tot le dăm noi: bandaje, cremă, perfuzii, medicamente pentru flora intestinală. Doar dacă vârstnicii au un tratament prescris pentru o anumită boală, în rest absolut tot le cumpărăm noi, nu îi putem lăsa așa”, spun reprezentanții Căminului de îngrijire a vârstnicilor ”Sfântul Nicolae”.
Aceștia povestesc că, speriați uneori de cuvântul ”azil”, unii pensionarii sunt rezervați în a apela la serviciile unei case de odihnă pentru vârstnici, însă atunci când pășesc pe poarta de la ”Sfântul Nicolae” au o mare surpriză și constată că imaginile cu care s-au obișnuit din unele centre ale statului nu le întâlnesc și aici.
Iar culmea este că prețurile cele mai mari de aici nu le ating nici măcar pe cele mai mici de la stat.
Mai exact, pentru cazarea lunară a unei persoane se percep 2.500 de lei, costurile fiind de 3.000 de lei pentru cele semidependente și de 3.500 pentru cele dependente.
Aceasta în condițiile în care la stat pentru o persoană fără probleme medicale tariful lunar este de circa 3.800 de lei.
Pentru mai multe detalii puteți sunt la 0752.220.402 și 0752.220.404 ori accesa www.azilbotosani.ro, pagina oficială unde puteți afla cam tot ce vă poate interesa și să vedeți și imagini din casa de odihnă.
Sau puteți merge la fața locului chiar de Paște, unde s-a pregătit o masă specială la care va veni și preotul care îi vizitează regulat pe vârstnici.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL