Timișoara se va deplasa la Botoșani, pentru etapa a 16-a, cu trenul. Jucătorii sunt neplătiți de două luni, de când Curtea de Conturi a stopat finanțarea de la autoritățile locale, sciu reporterii de la GSP.
ACS Poli e blocată, în al patrulea an de existență a clubului. Formația inventată de Primăria Timișoara nu se mai descurcă de când a pierdut sursa principală de finanțare. Curtea de Conturi a blocat, măcar deocamdată, transferul banilor din bugetul local către clubul de fotbal. Fotbaliștii, printre care internaționali precum Zicu și Luchin, nu au mai luat salariile în ultimele două luni. Nu e unicul semn de criză. Pentru Timișoara urmează o călătorie dificilă peste două etape, la Botoșani. Drumul va fi parcurs cu trenul. În jur de 17 ore dus și încă pe atât la întoarcere! Președintele Daniel Stanciu face haz de necaz: "Am făcut un efort și am rezervat vagoane de dormit. Oricum, să vedem cu ce jucători mergem. Cluburile de fotbal au fost obligate să semneze contracte de muncă, nu convenții, dar nu există vreun contract-cadru special pentru sport. Asta înseamnă că jucătorii pot să solicite concedii, la fel ca oricare alți angajați. Poate ne trezim că pe vreo doi îi cheamă prietenii la pescuit și au nevoie de cîteva zile de concediu".
Ruta feroviară Botoșani-Timișoara era poreclită, înainte de Revoluție, "Trenul foamei". Un "nickname" în concordanță cu situația în care se găsește Poli Timișoara în momentul de față. Echipa a terminat turul pe poziția a 9-a, una decentă pentru o nou-promovată, și a impresionat cu victoria contra Stelei, 1-0 în Banat. Brusc, rezultatele nu mai sînt cele mai importante. Clubul a rămas fără bani pînă în ianuarie, cînd va primi o nouă tranșă din drepturile TV.
"E un moment complicat, e tot mai greu să supraviețuim. Urmează și un program greu în campionat: la Pandurii, cu CFR și la Botoșani. Iar problemele economice ne fac situația și mai grea", a declarat Daniel Stanciu.