Căciulă de 1.000 de euro vândută la Botoșani: O căciulă sănătoasă ține mintea sănătoasă

Blana buclată a mieilor de karakul, o mândrie pentru oierii din această parte a țării, continuă să le aducă uneori câștiguri consistente, chiar dacă moda s-a mai schimbat și oamenii care își doresc căciuli din astrahan sunt mai puțini decât în urmă cu vreo 20 – 30 de ani.

 

Confecționate la Botoșani pentru sibieni


În funcție de calitate pielicelelor, o astfel de căciulă poate porni de la 300 de lei și să atingă chiar 1.000 de euro, atunci când este confecționată manual din blana de pe mai mulți miei, de pe care se alege partea de cea mai bună calitate.


Ajunge să fie utilizată blana și de la 10 animale, iar ce rămâne, cu un buclaj mai puțin spectaculos, se poate folosi pentru căciuli mai ieftine.


În studioul ”Botoșăneanul TV”, directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor (SCDCOC) ”Popăuți” a arătat că, de obicei, comenzile pentru astfel de căciuli vin de prin Transilvania, acolo unde, spre deosebire de Moldova și Muntenia, fermierii nu concep să poarte altceva pe cap.


”Sunt în general cei din zona Ardealului, sibieni, ei sunt mari crescători de oi, țurcană, și au câte 2.000 – 3.000 de oi, care nu sunt bune pentru pielicele, ele sunt pentru lână, carne, lapte. Și pe ei n-o să îi vedeți că poartă fesuri. Ei, în ziua de duminică, la sărbătoare sau la biserică atunci când se duc, își pun ținuta acea tradițională și căciula de karakul”,


Ionică Nechifor, director SCDCOC ”Popăuți”.

 

Nu mai este cererea de altădată, așa că miei crescuți pentru pielicele ajung să fie vânduți pentru carne


A precizat că oierii nu se încadrează în regulamentul european care interzice creșterea animalelor și sacrificarea lor pentru blănuri întrucât aceștia au în paralel și producție de carne și lapte.


Ba mai mult, întrucât cererea a scăzut considerabil, s-a ajuns în situația în care miei din rasa karakul, crescuți în principal pentru blana din care se fabrică paltoane și căciuli, să fie utilizați în alte scopuri.


”În momentul de față valoarea lor nu este rentabilă. Nu doar la Stațiunea de Cercetare Popăuți, în general la rasa karakul. Și din acest motiv îl păstrăm la carne fiindcă este mai rentabil. Prețul foarte bun pe kilogramul de carne în viu ne permite”,


Ionică Nechifor, director SCDCOC ”Popăuți”.

 

”Mă surprinde că preferă fesul decât o căciulă sănătoasă”


Președinte și al Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine ”Moldoovis”, nu poate înțelege cum mai ales bărbații preferă să își acopere capul cu alte... chestii.


”Însă moda s-a schimbat între timp. Pe mine mă surprinde că preferă fesul decât o căciulă sănătoasă care, până la urmă, ține mintea sănătoasă. Este o glumă, dar ideea este că, într-adevăr, rasa aceasta pentru așa ceva a fost concepută, pentru a avea producție de pielicele, pentru a avea niște blănuri de calitate, confecțiile iarăși”,


Ionică Nechifor, director SCDCOC ”Popăuți”.


Dincolo de Stațiunea de Cercetare Popăuți, Ionică Nechifor are în continuare alături de familie o sută de oi de care se ocupă personal, după program, când merge la propria fermă, lucru care îl liniștește după zbuciumul de peste zi.


Și iarna poartă tradiționala căciulă de miel.

 

VEZI VIDEO DE LA 1:02:42

 

FOTO: depositphotos.com