Buhăianu în Parlament : minciuna la politicieni a devenit scop in sine

 

Deputatul Cătălin Buhăianu a dat citire luni în Parlament unei declaraţii politice despre… minciună. El a atribuit-o principalilor lideri ai opoziţiei, Victor Ponta şi Crin Antonescu, nu însă fără a face şi un istoric al acesteia.
„Când se vorbeşte despre oamenii politici, de multe ori cetăţenii de rând tind să-i asocieze imaginii de mincinoşi care promit multe pentru voturi şi apoi nu fac nimic. Remarc însă că, mai nou, minciuna nu este folosită de către politicieni doar ca mijloc de obţinere a voturilor, ci a devenit scop în sine. Iar pentru liderii opoziţiei, care acum s-au erijat în «salvatori ai neamului», minciuna a devenit tehnică. Atât dl. Antonescu, cât şi dl. Ponta mint. Mint mult şi periculos în speranţa că astfel vor putea prelua puterea”, a arătat parlamentarul în alocuţiune. Acesta aminteşte că în 2006 Crin Antonescu a criticat-o pe Mona Muscă atunci când s-a aflat că aceasta a colaborat cu Securitatea, pentru ca acum să nu pomenească ceva de faptul că Dan Voiculescu, preşedintele de onoare al PC, a fost un securist notoriu. Despre Ponta deputatul botoşănean susţine că atunci când era procuror sau şef al corpului de control al lui Adrian Năstase spunea că luptă împotriva criminalităţii, iar acum a devenit avocatul din oficiu al oricărui acuzat de corupţie din România. În declaraţia politică, pe care a postat-o şi pe https://catalinbuhaianu.wordpress.com/ , parlamentarul menţionează şi câteva repere istorice privind minciuna, pornind de la Aristotel, trecând pe la Machiavelli şi terminând cu Gabriel Liiceanu.