Autocar plin cu ţigări, s-a sesizat Ministerul Afacerilor Externe

 

Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit în cursul zilei de marţi 28.000 ţigarete ascunse într-un autocar. Acestea urmau a fi introduse în ţară prin sustragerea de la controlul vamal. Inspectorii vamali au luat măsura ridicării în vederea confiscării a întregii cantităţi de ţigări precum şi sancţionarea contravenţională a şoferului cu amendă în valoare de 8.000 lei.
La ora 14:30, în PTF Stânca, s-a prezentat pentru a intra în ţară Alexandru C., cetăţean moldovean în vârstă de 26 ani, la volanul unui autocar înmatriculat în R. Moldova. La controlul de frontieră, în baza analizei de risc, echipa comună de control formată din lucrători vamali şi poliţişti de frontieră a descoperit ascunsă în zona dormitorului şi a băii de serviciu a autocarului cantitatea de 28.000 ţigarete marca „MT”, cu timbru de acciză Republica Moldova. Inspectorii vamali au luat măsura ridicării, în vederea confiscării a ţigărilor, în valoare de aproximativ 6.000 lei, iar şoferul autocarului a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 8.000 lei, pe care a achitat-o pe loc. Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de frontieră au solicitat Direcţiei Afaceri Consulare din cadrul Ministerului Afaceri Externe anularea vizei emise pe numele cetăţeanului  moldovean.