Buhăianu atacă finanţiştii pe internet

 

După viceprimarul Florin Ghiorghiţă, un alt democrat-liberal botoşănean de vază îşi exprimă dezacordul faţă de protestele finanţiştilor botoşăneni. Dacă edilul a dat o declaraţie unui jurnalist, deputatul Cătălin Buhăianu a făcut acest lucru în reţeau online de socializare Facebook.

De cîteva săptămîni el şi-a creat un cont, iar marţi seară a pus sub semnul întrebări spontaneitatea acţiunilor revendicative ale angajaţilor Direcţiei Generale a Finanţelor Publice. El a comentat ironic declaraţiile liderului sindical de la DGFP, care marţi preconiza proteste neorganizate pentru ziua de miercuri. „Cineva spunea că «cel mai reuşit protest spontan este cel care este cel mai bine organizat». Foarte interesant ce spune dl.Paramanov: «Miercuri dimineaţă ne putem aştepta la o revoltă spontană!»”, a scris parlamentarul pe Facebook. În cele din urmă protestul nu a mai avut loc, însă este posibil ca o acţiune de acest gen să izbucnească deoarece angajaţi DGFP sunt nemulţumiţi de stimulentete care ar urma să li se acorde după negocierile cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice.