Buhăianu a devenit doctor

 

Democrat-liberalul Cătălin Buhăianu a devenit doctor în educaţie fizică şi sport. Marţi acesta a susţinut prezentarea publică a lucrării “Asigurarea medicală sportivă – componentă a optimizării performanţei sportive” în faţa unei comisii de evaluare constituită din personalităţi academice din sportul românesc, precum prof.univ.dr. Corina Tifrea (prorector ANEFS Bucuresti) sau prof.univ.dr. Adrian Gagea (coordonator ştiinţific).
 
„Am avut o sarcină foarte dificilă nu atât prin aceea că a trebuit să concentrez într-un timp foarte scurt o lucrare foarte amplă, de sute de pagini, cât faptul că prezenţa în sală a soţiei şi a unor prieteni foarte apropiaţi m-a emoţionat profund! Prezentarea lucrării a durat puţin peste o oră, după care membrii comisiei de evaluare au susţinut referatele pe marginea lucrării. Fără să încerc să mă laud prea tare, toate referatele au fost foarte apreciative la adresa cercetării, absolut toţi membrii comisiei menţionând în referate caracterul de unicitate a temei pe care am abordat-o”, scrie deputatul pe https://catalinbuhaianu.wordpress.com/2011/05/19/doctorat-in-educatie-fizica-si-sport/ . Acesta susţine că a primit calificativul „foarte bine” şi a ţinut să-i mulţumească soţiei sale Cristina, despre care spune că l-a sprijinit şi suportat timp de trei ani şi senatorului Daniel Humelnicu, care a luat parte la prezentarea publică a lucrării!
Aceasta îşi doreşte schimbarea în bine a legislaţiei din România. „La ora actuală obligativitatea ca un sportiv să deţină o asigurare sportivă este pe jumătate obligativitate. În sensul că nu este specificată clar impunerea unei asigurări sportive şi nici nu sunt prevăzute pedepse pentru cei care nu au asigurare sportiva. De altfel, cluburile şi managerii sportivi sunt cei care ar trebui obligaţi să asigure sportivul pentru orice accidente care ar putea distruge cariera sportivilor de performanţă (nu are sens să mai amintesc ultimul caz tragic, cel al lui Neşu!)”, mai spune Cătălin Buhăianu.