Buhăianu a ajuns să îi dea somaţii lui Ponta : să declare pe cine prosteşte

 

Deputatul botoşănean Cătălin Buhăianu ia atitudine faţă de declaraţiile făcute de liderul PSD în cursul vizitei sale în SUA. Victor Ponta a făcut unele afirmaţii, de bun simţ, dar care contravin clar cu atitudinea sa politică din România, crede parlamentarul PDL.

Co-preşedintele USL s-a întâlnit la Chicago cu membri ai comunităţii româneşti şi cu ziarişti din Asociaţia Jurnaliştilor Români din SUA şi Canada (NARPA). Potrivit vicepreşedintelui PDL Botoşani, în cadrul acestor întâlniri Victor Ponta a făcut două declaraţii decente, dar care contravin atitudinilor şi faptelor sale politice din ţară. Liderul social-democrat a afirmat referitor la demiterea sau suspendarea preşedintelui Traian Basescu că “românii sunt cei care trebuie să decida când merg la vot”. “Haideţi să ne aminitim de toata agitaţia şi mobilizarea generală pe care PSD şi PNL au făcut-o în rândul activiştilor lor de partid pentru a crea manifestaţii de stradă care să conducă la căderea preşedintelui Băsescu! Nu mai spun că au încercat să confişte şi manifestaţiile spontane de nemulţumire ale cetăţenilor normali din ţara asta! În cazul de faţă ar trebui să iasă public şi să declare pe cine prosteşte: pe românii din America, când le spune că preşedintele trebuie ales liber, sau pe românii de acasă, când se comportă ca un simplu agitator scoţând oamenii din casă pentru o cauză în care nici el nu crede?” a întrebat Cătălin Buhăianu.
“Să spună cu voce tare care sunt lucrurile bune făcute de guvernarea PDL”
Cea de a doua declaraţie a lui Victor Ponta care a stârnit reacţii vehemente din partea parlamentarului PDL de Botoşani este aceea că el nu crede “într-o opoziţie care vine să distrugă tot ce au făcut cei dinainte”!“Foarte interesantă declaraţia lui Ponta! Dacă tot a făcut-o public, îl somez şi eu pe Victor Ponta public să vină în plenul Parlamentului României şi să spună cu voce tare care sunt lucrurile bune făcute de guvernarea PDL pe care nu le va schimba în eventualitatea venirii sale la guvernare! În cazul în care nu va spune public acest lucru, am tot dreptul să îl acuz de populism, minciună şi dezinformarea românilor din America!” a încheiat deputatul PDL.
CITEŞTE ŞI:
 Buhăianu: Impotenţă politică. Baroni locali. PSD înnebuneşte, PNL fără grai