Bugetari concediați și instituții DESFIINȚATE: Secretarii de stat sunt primii pe listă

Noul plan al coaliţiei prevede desfiinţarea unor instituţii şi comasarea altora. În plus, tichete de vacanţă ar putea primi doar bugetarii care câștigă sub 6.000 de lei în mână.

 

Secretarii de stat sunt primii pe listă. Peste 20% dintre aceștia ar putea fi dați afară în perioada următoare. Adică 40 din 200 de oameni. Planul prevede şi reducerea numărului de şefi din instituţiile de stat, de la 12% din totalul angajaţilor la 8%.

 

Şi numărul membrilor din consiliile de administratie va fi redus, iar indemnizatiile lor, care sunt mari, vor fi plafonate.

 

Guvernul Ciolacu se gândeste sa comaseze institutii care au, în mare, aceleaşi sarcini. De exemplu, din cele peste 200 de instituții aflate în subordinea Ministerului Agriculturii ar putea rămâne 126. Iar mai multe institute de cercetare ar putea fi desființate, scrie observatornews.ro

 

 

Iar jumătate dintre consilierii directorilor de la companii de stat sau locale s-ar putea trezi şomeri. 6 miliarde de lei s-ar economisi prin aceste măsuri, dar statul are nevoie de aproape 10 ori mai mult ca să acopere gaura din buget.