BUGET de aproape 2.000 de miliarde de lei vechi la Primărie – Investițiile din 2016

Bugetul Primăriei municipiului reședință de județ va fi supus dezbaterii consilierilor locali într-o ședință ordinară ce a fost convocată pentru data de 2 februarie 2016, de la ora 14:30.

 

Potrivit proiectului de buget întocmit de serviciile de specialitate ale municipalității, veniturile totale estimate ale instituției pe anul în curs se ridică la o sumă de aproape 200 de milioane de lei noi. Dintre acestea aproape 41 de milioane de lei noi reprezintă venituri din colectarea taxelor și impozitelor locale de la populație iar 49 de milioane din cote defalcate pe impozitul pe venit. De asemenea, 186.000 de lei reprezintă sume provenite din cote defalcate pe impozitul pe venit, pentru echilibrarea bugetelor locale iar 82 de milioane din taxa pe valoare adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul municipiului.
Defalcat, cheltuielile pe funcționare înseamnă un efort de peste 177 milioane de lei noi, în timp ce pentru secțiunea dezvoltare a fost prevăzută în proiecția bugetară o sumă de aproape 22 de milioane de lei noi.
La cel de-al doilea capitol, în 2016 sunt estimate a fi făcute cheltuieli pentru proiecte de dezvoltare după cum urmează:
-    Parcul de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa
-    Reabilitare și modernizare Teatrul Mihai Eminescu
-    Reabilitarea termică în vederea creșterii eficienței energetice a blocurilor de locuințe din municipiul Botoșani
-    Execuție utilități locuințe din Ansamblul de pe Șoseaua Iașiului
-    Locuințe sociale cartier ANL Cișmea
-    Extindere rețea distribuție gaze naturale str. Oituz și str. Împărat Traian
-    Sens giratoriu intersecția străzilor Petru Rareș și Bulevardul Mihai Eminescu
De asemenea în anul 2016 se are în vedere și finanțarea unor investiții precum: reabilitare strada Maramureș, amenajare stații de transport în comun, platformă subterană de colectare deșeuri, iluminat cu LED în Bulevardul Mihai Eminescu, amenajare cimitire, amenajări intrări în municipiu, amenajare locuri de joacă, reabilitarea, modernizarea și extinderea grădinii publice Mihai Eminescu, relocare Grădinița nr. 24.
Pe ordinea de zi a ședinței din 2 februarie 2016 se află și un proiect de hotărâre privitor pentru modificarea comisiilor de evaluare și soluționare contestații pentru proiectele de acordare a finanțărilor nerambursabile către organizații neguvernamentale. (G.E.)