Budăi continuă războiul cu actualul ministru al Muncii: Când minte?

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a atacat-o dur pe cea care i-a luat locul.

 

Este război între cei din PSD și cei din PNL pe tema pensiilor. Marius Budăi a atacat-o dur pe cea care i-a luat locul la Ministerul Muncii, Violeta Alexandru. A spus despre aceasta că nu înțelege și că minte când vorbește despre numărul dosarelor de recalculare a pensiilor.

 

Totul a pornit de la declarațiile acesteia, potrivit cărora întârzierile dosarelor de recalculare a pensiilor ar fi fost de fapt o strategie PSD de întârziere a recalculării pensiilor pentru că acest lucru ar fi presupus majorarea unor pensii și guvernul social-democrat nu dorea să-și asume acele cheltuieli, scrie Capital.

 

„Când minte ministrul Violeta Alexandru? Când a declarat astăzi că sunt 14.000 de dosare de pensie întârziate sau acum două săptămâni când susținea ca sunt 45.000? În realitate niciuna dintre variante nu este reală. Ministrul Muncii Violeta Alexandru insinuează că PSD a întârziat deliberat recalcularea unor pensii pentru a nu face plățile astfel încât să nu încarce deficitul bugetar”, a scris pe Facebook Marius Budăi.

 

Fostul ministru o acuză pe Violeta Alexandru că ar face confuzii între diferitele tipuri de recalculări ale pensiilor.

 

”Ministrul Muncii nu precizează la ce recalculări s-a referit, dar având în vedere că pentru prima categorie recalcularea s-a încheiat, pentru cea de-a doua încă nu a început, rezultă că se referea la cea de-a treia categorie de recalculare respectiv la recalculările curente… asta ca să depășim statutul de amator al doamnei”, a mai scris Marius Budăi.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store