Aproximativ 10 agenţi economici din judeţ care au ca profil de activitate fabricarea produselor de brutărie şi a produselor de panificaţie, au avut parte în perioada 21-22 octombrie de o serie de controale din partea inspectorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă. Acţiunea s-a încadrat în campania naţională privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată precum şi verificarea respectării prevederilor legislative privind sănătatea şi securitatea în muncă.
Controalele au fost desfăşurate pe timp de noapte, în intervalul 22:00-6:00 dimineaţa, iar valoarea totală a sancţiunilor a fost de 18.000 de lei. Astfel, în domeniul relaţiilor de muncă au fost controlaţi 8 angajatori fiind constatate 27 de deficienţe şi aplicate 10 sancţiuni. În ceea ce priveşte munca fără forme legale, la un număr de 2 angajatori au fost depistate 2 persoane fără contracte individuale de muncă, aceştia fiind amendaţi cu sancţiuni în valoare de 6.000 de lei. „Printre deficienţele constatate s-au regăsit următoarele: nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repaosului săptămînal, neinformarea la ITM privind faptul că se lucrează noaptea sau neacordarea sporului de noapte”, a declarat Roxana Gavril, purtător de cuvînt ITM. În cadrul serviciului securitate şi sănătate în muncă au fost controlaţi 8 angajatori fiind constatate 26 de deficienţe la 7 agenţi economici, fiind aplicate 2 amenzi în valoare de 12.000 de lei. Ca şi deficienţe au fost constatate neefectuarea controlului medical la angajare şi cel periodic, de către un medic de medicina muncii, nu au fost desemnaţi lucrători care să aplice măsurile de prim ajutor şi stingerea incendiilor, nemarcarea şi neîntreţinerea căilor de acces şi de circulaţie precum şi neverificarea periodică a instalaţiei de legare la pămînt.