Elevii unei unităţi şcolare din municipiul Botoşani s-au încăpăţânat să păstreze tradiţia de a oferi suprize de sărbători celor care pot cântări cel mai bine astfel de gesturi.
După ce anul trecut au făcut cadouri unor câteva zeci de familii nevoiaşe din Truşeşti, în acest an elevii Colegiului Naţional „A.T.Laurian” au realizat din propriile resurse o adevărată pădurice de brăduţi.
Peste 140 de copăcei frumoşi şi cochet modelaţi manual din materiale reciclabile de elevii claselor a X-a şi a XI – a au fost finalizaţi nu alltfel decât ca temă pentru acasă la lecţia „factorilor de producţie”. Sub îndrumarea profesorului de economie şi educaţie antreprenorială Ana Gabriela Tanasă, aceştia au fost realizaţi din CD-uri, paste din făină, conuri de brad, crengi de copaci, jucării stricate din fier sau plastic, au fost pictaţi, împodobiţi şi transformaţi în obiecte de decor potrivite perfect acestei perioade.
Păduricea s-a rărit cu viteză, nu pentru că a fost tăiată ci pentru că a fost făcută cadou de tinerii creatori. Elevii şi-au dăruit brăduţii trecătorilor, călătorilor din autogara din apropierea Laurianului, inspectorilor şcolari, iar următoarele destinaţii vor fi Primăria şi Casa Corpului Didactic.
Consultându-se cu echipa de proiect "Sharing the world: disability and displacement", finanţat de Comisia Europeană în cadrul programului Erasmus+, laurienii au ales să ofere brăduţii şi tinerilor de la Liceul Tehnologic Special „Sfântul Stelian”, acolo unde un cadou este primit cu mai multă bucurie decât oriunde.