Reorganizarea administrativ-teritorială ar putea avea consecințe grave precum dezastre sanitare și culturale.
George Secăreanu este cercetător la Universitatea din București, la Centrul de Cercetări Avansate asupra Dinamicii Teritoriale, și a avut o teză de doctorat pe dezvoltare teritorială, fiind și autorul unei cărți în domeniu. În privința reorganizării administrativ-teritoriale a României, Secăreanu are argumente contrare majorității celor expuse în spațiul public, scrie Libertatea.
Iată concluziile renumitului cercetător:
Dacă trecem toate orașele ce nu au 10.000 de locuitori în comune, pierdem localități precum Siret (fostă capitală a Moldovei) sau au statut balneoclimateric și interes economic, ca Băile Tușnad, Băile Herculane. Dacă luăm doar numărul de locuitori drept criteriu, ne trezim cu localități montane unificate, precum cele de lângă Nucșoara, de zeci de ori mai întinse decât sunt unele de la câmpie, și imposibil de gestionat medical, de pildă, din cauza distanțelor. Un subiect tot mai pregnant în societate este acela al reformei administrativ-teritoriale. Timid discutat în ultimul deceniu, dar puternic abordat în ultima perioadă, acesta pare că va fi motivul invocat de către PSD și PNL pentru o nouă colaborare după alegerile din 2024.
Forma de organizare teritorială din prezent este în vigoare începând cu anul 1968, iar dacă suntem nemulțumiți de rezultat, aceasta este tocmai din cauza acelei reforme.
Actualele județe au fost proiectate de către un regim cu o viziune totalitară asupra spațiului care să corespundă acelor nevoi.
Așa încât nu poate fi utilă astăzi și în deceniile care vin fără anumite modificări în contextul unei economii de piață, întrucât este discriminatorie și nesustenabilă. În regulă, actuala formă de organizare pe județe nu este una viabilă, dar consider că reducerea județelor pe criterii „numerologice” va fi catastrofală pentru România și în special pentru ariile rurale.
Premisa de la care trebuie să se plece în această organizare nu poate fi numărul de locuitori, aceasta ar însemna o „împărțire cu toporul” de tipul „liniei Radcliffe”, din contră, ar trebui aplicate idei vizionare care să fie sustenabile, așa cum au fost trasate granițele României de către geograful francez Emanuele de Martonne.
Numărul de locuitori actual al unor așezări considerate nesustenabile de către anumite persoane reprezintă tocmai rezultatul unui mod de organizare incapabil.
Mergând în profunzime, fiecare loc prezintă particularitățile sale, de la elemente psihoculturale până la factorii de relief, astfel că așezările din zonele joase au, de regulă, o populație mai mare și suprafețe mai restrânse, în timp ce așezările din ariile montane au suprafețe întinse și o populație mai mică.
Imaginați-vă că astfel vom ajunge să avem comune în zonele montane cu suprafețe de zece ori mai întinse decât altele din zonele de câmpie.
De exemplu: Arefu, Nucșoara și Sălătrucu, de 99.295 ha, din zona de nord a județului Argeș – zonă montană, comparativ cu Macea, de 7.264 ha, din vestul județului Arad – zonă de câmpie. Asta doar pentru a se atinge acel prag de 5.000 de locuitori și astfel să fie „sustenabilă din punct de vedere financiar” pentru mediul de afaceri.
Ar fi un efect de bumerang, iar România ar intra într-un proces accelerat de depopulare (într-un ritm de neimaginat).
Într-o eventuală comasare a județelor, mergând pe această premisă a reducerii numărului lor, s-ar putea ca municipiul Botoșani să fie dezavantajat printr-o comasare cu județul Suceava, iar rezultatul, peste 70 de ani, ar fi asemănător cu cel pe care îl vedem astăzi în relația dintre municipiile Suceava și Rădăuți.
De fapt, cheia acestei organizări nu ar fi comasarea județelor, ci distrugerea monopolului acestora asupra teritoriului (inclusiv a instituțiilor administrative județene) prin introducerea unor organisme locale intrajudețene de tip plăși, cu statut egal, astfel încât să corespundă nevoilor locale. Spre exemplu, în județul Constanța ar putea să apară 7-8 plăși, în funcție de dispunerea orașelor sau dezvoltarea unui pol de creștere local (dezvoltare exogenă).
”O astfel de abordare ar însemna ca zonele rurale să poată fi revigorate din punct de vedere social și economic, iar fondurile nu s-ar mai duce către marile centre.”
Printr-o astfel de măsură, mediul rural ar fi mai incluziv, în acest mod s-ar elimina discrepanțele sociale dintre marile reședințe de județ și restul țării, iar problema demografică ar putea fi stabilizată.
Citește întregul articol AICI.