Jandarmii botoşăneni vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică la evenimentele organizate în acest week-end.
Astfel jandarmii botoşăneni vor fi prezenţi la jocul oficial de handbal masculin care va fi disputat la Sala Polivalentă ,,Eisabeta Lipă” de echipele C.S.Magnum Botoşaniu şi C.S.U. Danubius Galaţi, precum şi la meciul de fotbal din liga a III-a dintre A.C.S. Sănătatea Darabani şi A.C.S.KSE Tîrgu Secuiesc, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.
Tot în această perioadă, jandarmii vor fi alături de participanţii la marşul de promovare a ,,Zilei Mondiale a Diabetului” şi de credincioşii care vor participa la manifestările religioase prilejuite de sărbătorirea hramului bisericii ,,Sf. Apostol Andrei şi Sf. Ierarh Nectarie”.
Efective de jandarmi vor executa în cele două zile ale sfârşitului de săptămână misiuni de menţinere a ordinii publice împreună cu poliţişti sau prin patrule de jandarmi, în mediul urban şi rural, pentru prevenirea faptelor de natură penală sau contravenţională, precum şi pentru intervenţia la apelurile făcute de cetăţeni la numărul unic de urgenţă 112.
"Recomandăm cetăţenilor să respecte măsurile luate de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, iar în cazul producerii unor fapte antisociale să sesizeze forţele de ordine în cel mai scurt timp, în mod direct sau prin apel telefonic la numărul unic de urgenţă 112, pentru soluţionarea operativă a problemelor apărute." se mai arată în comunicat. (Sursă foto: Mediafax)