Botoșaniul cu pesta în ceafă: Vânătorii OBLIGAȚI să împuște cât mai mulți mistreți

Pentru că dacă nu o fac, județul Botoșani s-ar putea regăsi pe lista neagră a județelor unde sunt înregistrate focare de pestă porcină africană.

 

Astăzi, la Prefectură s-a întrunit din nou Comisia Locală de Combatere a Bolilor din care fac parte directorii mai multor instituții.

 

Planul de măsuri de prevenție la nivelul județului Botoșani a fost completat cu două măsuri.

 

”Se dispune intensificarea acțiunilor de vânătoare, în special la mistreți cu cele două metode care nu implică dislocarea efectivelor ca în termen de 90 de zile să se reducă semnificativ cantitatea efectivelor de mistreț. În situația în care se vor răni mistreți, aceștia vor fi căutați în zilele următoare de personalul autorizat, însoțit de vânătorii și gonacii instruiți”,

Minodora Vasiliu, director executiv DSVSA

 

Astfel, în termen de 3 luni de zile, în jur de 500 de vânători de la Botoșani trebuie să împuște aproximativ 600 de mistreți, sub coordonarea celor de la Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AVPS) Botoșani.

 

 „Suplimentarea făcută de minister este de 300 de porci față de cota de recoltă aprobată anterior prin ordin, deci per total județ până la 1 mai când începe următorul sezon, avem în jur de 600 de mistreți de împușcat. Perioada este cam grea în aceste 90 de zile fiindcă vegetația este mare, culturile sunt mari. Deja am mobilizat toți vânătorii, tot personalul asociației să recolteze, dacă nu seară de seară, măcar la două seri să se facă pânde și acțiuni de dibuit”,

Cosmin Humelnicu, șeful AVPS

 

Pesta porcină a fost adusă în România din Ucraina, de porcii mistreți. În prezent, în mai multe județe din țară sunt sute de focare de pestă porcină africană iar pagubele suferite de companii sau oameni simpli, sunt enorme.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:

download from google play download from apple store