Botoșani, un oraș aproape ”mort” cu două ore înainte de Înviere: doar polițiști și ambulanțe – GALERIE FOTO

Rezultatul multiplelor interdicții aplicate românilor prin Starea de Urgență și prin serie de ordonanțe militare a apărut poate atunci când ne așteptam mai puțin.

 

După zile la rând cu cozi de zeci de metri pe la supermarketuri și furnizorii de utilități, de la SC Nova Apaserv SA la Vodafone (fostul UPC), sâmbătă la ora 22:00 Botoșaniul părea un oraș pustiu.


Pe sute de metri nu se vedea nici măcar un om, iar minute bune pe străzi nu trecea vreo mașină.


Iar când acest lucru totuși se întâmpla erau aproape în exclusivitate salvări sau autospeciale de la Poliție.


De altfel, oamenii legii opreau când mai vedeau totuși un om pentru a-l întreba ce face la acea oră în oraș și a-l sfătui să meargă acasă cât mai repede posibil.


De asemenea, de la stațiile automobilelor MAI se difuza un nou mesaj prin care oamenilor li se cerea să stea în casă.


Tocmai pentru a preveni ieșirea în masă a botoșănenilor spre biserici, pe ușile multor blocuri au fost postate anunțuri prin care parohiile anunțau că în intervalul orar 22:00 – 24:00 voluntari ai lăcașelor de cult se vor deplasa la fiecare apartament în parte pentru a aduce Lumină, lucru care s-a și întâmplat.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL