Efecte neaşteptate legii dării în plată. Un român din Cluj-Napoca şi unul din Tulcea vor să ia acelaşi credit de la aceeaşi bancă şi, chiar dacă ambii îndeplinesc condiţiile, unul trebuie să dea un avans de 25%, altul de 35%.
Situaţia are o explicaţie simplă. BCR, cea mai mare bancă locală, a redus avansul minim de la 35% la 25% doar pentru imobilele ipotecate din 20 de oraşe mari ale României: Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Constanţa, Craiova, Braşov, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Brăila, Arad, Piteşti, Sibiu, Bacau, Târgu Mureş, Baia Mare, Buzău, Botoşani, Satu Mare sau Bucureşti. Pentru celelalalte localităţi avansul rămâne de 35%.
Revolta băncilor împotriva legii dării în plată prin impunerea unor avansuri minime la creditele ipotecare standard în lei de 30-35% nu a durat decât două luni, în condiţiile în care standardele ridicate de creditare nu au făcut altceva decât să trimită vânzările noi în cădere liberă şi implicit şi veniturile bancherilor de pe acest segment. Potrivit Ziarului Financiar, acum aproape toate băncile se gândesc cum să intre din nou în piaţă şi analizează posibilitatea reducerii avansului, conform reprezentanţilor asociaţiei băncilor (ARB), iar alte precum BCR şi Piraeus au făcut deja pasul înapoi.
BCR, cea mai mare bancă locală, a redus avansul minim de la 35% la 25% doar pentru imobilele ipotecate din 20 de oraşe mari ale României: Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Constanţa, Craiova, Braşov, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Brăila, Arad, Piteşti, Sibiu, Bacau, Târgu Mureş, Baia Mare, Buzău, Botoşani, Satu Mare sau Bucureşti.
BCR, care majorase avansul la începutul lunii mai, înainte de intrarea în vigoare a legii dării în plată, afirmă că decizia de reducere a avansului a venit după o analiză a evoluţiilor pieţelor regionale şi a nevoilor clienţilor.
„Problema de accesibilitate este dată de creşterea avansurilor la creditele ipotecare standard, este o consecinţă directă a legii dării în plată. BCR nu şi-a dorit şi nici nu a planificat vreodată creşterea avansurilor la credite, ci s-a dedicat permanent misiunii de a fi cel mai mare şi mai accesibil finanţator imobiliar din România.“
Specialiştii din piaţă se aşteaptă ca exemplul celei mai mari bănci din România să fie urmat şi de celelalte bănci din sistem.
De altfel, decizia BCR nu este singulară nici în acest moment, în condiţiile în care şi Piraeus Bank a taiat avansul la creditele ipotecare la 20%. Piraeus Bank, o bancă medie din sistemul bancar local, s-a răzgândit în ceea ce priveşte avansul minim după ce la mijlocul lunii mai urcase suma minimă cerută clienţilor la 40%, cel mai mare nivel din piaţă. Nicio altă bancă cu excepţia Piraeus nu cerea clienţilor un avans de 40%, media avansului fiind de 30-35%.
Citește și: Nouă bănci au primit din nou undă verde pentru programul Prima Casă