Botoșani printre județele cu cel mai redus ritm de dezvoltare, fără banii de la bugetul de stat dăm faliment

Botoșaniul se află în topul județelor care s-au dezvoltat cel mai lent.

 

„Nu mai suntem o țară săracă”

 

România are acum un PIB/cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare (PPC) de 77-78%, depășind Ungaria și Grecia (67%). „Nu mai suntem o țară săracă- la un PIB/capita de 77-78% din media țărilor europene nu mai poți fi considerat sărac”, spune Ionuț Dumitru, economistul șef al Raiffeisen Bank. Dar tabloul se schimbă radical atunci când intrăm în detalii la nivel de județ.

 

Cel mai bogat județ, care este de departe București, are peste 260% din media Uniunii Europene la paritatea puterii de cumpărare (e de peste 2,5 ori mai bogat decât media), dar la celălalt capăt al clasamentului găsim cel mai sărac județ- Vaslui- de aproape șapte ori mai sărac decât Capitala.

 

Lucrurile se schimbă la nivel de județ

 

Însă, cel mai lent s-au dezvoltat județe precum Prahova, Bistrița, Botoșani, Galați sau Vrancea, potrivit hotnews.ro.

 

De remarcat că unele județe din regiunea Moldovei (Botosani, Vaslui, Vrancea) dar și Vâlcea sau Teleorman au un dezechilibru fiscal ridicat, depinzând de transferurile de la bugetul de stat pentru a supraviețui, arată un studiu publicat de un grup de specialiști români. 

Altfel spus, sunt controlabile politic, fiind practic dependente de banii de la București.

 

În aceste județe, transferurile sunt cele mai importante ca sursă de finanțare pentru cheltuielile județelor.

 

Ce arată Curtea de Conturi a României

 

Curtea de Conturi a României vorbește în rapoartele sale de bugete locale nerealiste, care nu au nicio legătură cu nevoile reale ale comunității locale. Și nici cu resursele financiare reale.

 

Exista o slabă preocupare a autorităților publice locale de a identifica si valorifica veniturile care pot rezulta din desfășurarea activităților economice sau din valorificarea bunurilor din patrimoniul lor public și privat” arată Curtea de Conturi într-un raport recent.

 

Există județe cu un PIB pe cap de locuitor ridicat, dar cu servicii publice minime (Gorj, Alba), sau județe cu un nivel scăzut al PIB pe cap de locuitor, dar cu un nivel semnificativ al cheltuielilor publice locale (Iași).

(Foto: depositphotos)