Marele proiect de transport public modern de la Botoșani este din nou amintit de cei ce se află la cârma orașului. Au făcut-o în contextul în care, după doi ani de zile de așteptare inutilă, în sfârșit s-ar putea deschide axele de finanțare din exercițiul financiar 2014 – 2020.
Cătălin Flutur spune că municipiului Botoșani i-a fost alocată impresionanta sumă de 32 de milioane de euro.
Mai mult și decât a absorbit Cornișa din fonduri europene însă mai puțin ce este drept față de sistemul de termoficare ce a fost modernizat tot cu bani comunitari.
Din acești bani, 90% ar urma să fie folosiți pentru modernizarea rețelei de transport public de la Botoșani.
Adică, pe scurt, scăpăm de tramvaiele învechite care duduie în oraș și provoacă atâta necaz mai ales botoșănenilor de pe Calea Națională, Primăverii sau chiar și de pe Ion Pillat.
”Așteptăm cu nerăbdare ghidurile pentru a depune proiecte europene. Municipiul Botoșani are alocați pe axa 4.1 din Planul Operațional Regional 32 de milioane de euro cu o prioritate care înseamnă de fapt un proiect de regenerare urbană, dar cu o prioritate absolută pentru zona de transport public local. Singura care nu a beneficiat în ultimii ani de investiții majore”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Ultimele intervenții pe partea de transport public cu tramvaie au avut loc în anul 2010.
”Am încercat să completăm parcul cu tramvaie și atunci am avut o oportunitate când am luat ceva tramvaie de undeva de la Dresda, dar apoi nu s-a mai întâmplat mare lucru”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Proiectul de modernizare a sistemului de transport public de la Botoșani a fost gândit în strategia de dezvoltare dar nu avea finanțare.