Botoşani – locul 5 pe ţară la bacalaureat

 

Botoşani ocupă al V  - lea loc pe ţară ca medie de promovabilitate la cel mai dezastruos bacalaureat de după revoluţie. 56% este media candidaţilor care au absolvit la Botoşani examenul de maturitate.

Elevi din numai alte patru judeţe din ţară au reuşit să îi devanseze pe cei botoşăneni. Este vorba de liceenii din Suceava, unde s-a înregistrat cea mai bună medie din România, 65,03%, din Harghita, Constanţa şi Brăila. Chiar şi în aceste condiţia inspectorul şcolar general este nemulţumit. „Procentul este mult sub aşteptările noastre. Ne-am fi dorit ca nivelul de pregătire al elevilor să fie mai bun, dar acestea sunt adevărurile dureroase ale unui examen corect. Putem pune rezultatele pe seama trecerii prin liceu într-un mod superficial”, a declarat Ada Macovei, potrivit HotNews.ro. La popul opus se situează Giurgiu, acolo unde numai 20% dintre pretendenţi au luat bacalaureatul.