Printre probleme de țin partea de susținere a sectorului de producție și a salariaților din mediul privat, ministrul Muncii a fost întrebată și de situația pensionarilor.
Mai ales că ziua de astăzi și-a petrecut-o la Botoșani, județul cu cele mai mici pensii din România.
Violeta Alexandru a declarat că pensiile vor crește. A evitat să spună cu cât și de când, decât după ce va fi gata o evaluare a încasărilor la buget și în funcție de posibilitățile financiare pe care le va vea statul.
„Pensiile vor crește. Vom avea o discuție despre datele cu încasările la buget într-o perioadă extrem de grea pe care am avut-o în aceste luni. Sunt oameni care nu și-au mai încasat salariile”,
Violeta Alexandru, ministrul Muncii
Actualul ministru al Muncii a insistat să fie întrebat despre nivelul pensiilor de la Botoșani și predecesorul ei, Marius Budăi.
„Întrebați-l pe dl Budăi că este de aici, de la dv. Dl Budăi este din Botoșani, este parlamentar al acestui județ, sunt convinsă că se bate pentru pensionari dar nu se văd rezultatele activității domniei sale”,
Violeta Alexandru, ministrul Muncii
„Am adus la zero situația dosarelor de pensii pentru recalculare, ceea ce ministrul Budăi nu i-a păsat, nu a putut să facă. Primul rezultat pe care îl am pentru pensionari este că nu așteaptă decizie de pensionare, respectiv noua decizie în urma recalculării așa cum așteptau de ani buni de zile, de pe vremea PSD. Ca să vă dau un răspuns ce fac pentru pensionari. Erau oameni care aveau dreptul la o pensie recalculată și cărora nimeni nu le-a dat un răspuns până acum. Eu le-am dat corectitudine”,
Violeta Alexandru, ministrul Muncii
În același timp, situația reală a pensionarilor din județele sărace este cunoscută la București unde, susține Violeta Alexandru se lucrează pentru eliminarea acestui decalaj privitor la nivelul pensiilor între județe.
„Vă asigur că sunt omul care discută personal cu pensionarii, inclusiv prin Botoșani. Nu știu dacă ceilalți miniștri au avut această abordare dar pentru mine este foarte important. Oamenii sunt cu siguranță în situații limită, mă refer la nevoile pentru asigurarea medicamentelor, de hrană. Sunt conștientă că pensia este neacoperitoare iar coșul zilnic este mult mai mare decât în anii anteriori”,
Violeta Alexandru, ministrul Muncii
Dacă o pensie medie de asigurări sociale este, la Botoșani, 948 lei pe lună, în București sau în Hunedoara valoarea acesteia trece de 1.500 de lei.
Conform datelor oficiale, 14 pensionari sunt susținuți, la Botoșani, de 10 salariați.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: