Sistemul sanitar botoşănean a avut de fapt parte, joi, de două inaugurări. Pe lîngă cea a sediului modernizat al Unităţii de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean, a fost şi cea a Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD). Acesta funcţionează în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă cu 11 paramedici şi patru conducători auto paramedici. ISU a fost dotat cu două ambulanţe speciale deservite de personal care a absolvit cursuri şi care este pregătit să acorde primul ajutor calificat conform legii.
„Normal, trebuie să fie o colaborare strînsă cu Serviciul de Ambulanţă. În momentul în care vom ajunge la un număr suficient de medici de urgenţă la nivelul UPU putem să ne gîndim şi la înfiinţarea unui echipaj de terapie intensivă mobilă la SMURD. Va fi şi o colaborare strînsă cu Iaşul din punct de vedere al elicopterului pentru că dvs., la Botoşani, beneficiaţi pe zona de intervenţie de elicopterul care este amplasat la Iaşi în colaborare cu Ministerul de Interne şi normal aceste echipaje vor colabora inclusiv pe această linie. În plus, echipamentele din maşini permit transmisia telemedicală care poate să ajungă la Iaşi să se ia decizii, indicaţii, să colaboreze cu paramedicii, aşa că nu am nici un dubiu că ei vor face activitatea lor aşa cum trebuie, aşa cum se face şi în restul ţării”, a declarat
Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Actul medical, coordonat de şeful UPU
Defibrilarea semiautomată şi asigurarea asistenţei de urgenţă la accidente sunt diar două servicii oferite de SMURD. Gama intervenţiilor la care este solicitat SMURD include toate urgenţele ce pun viaţa unei persoane sau a mai multora în pericol imediat. Acestea includ accidentele rutiere, exploziile, accidentele de muncă sau casnice, cum ar fi căderea de la înălţime sau electrocutarea, stările de inconştienţă, inclusiv stopurile cardiorespiratorii, suspiciunile de infarct, insuficienţele respiratorii acute şi accidentele cu multiple victime. SMURD va avea două puncte de lucru, la Botoşani şi Dorohoi. Conducerea actului medical pentru echipajele SMURD este asigurată de dr.Petre Rădăuceanu, şef UPU Botoşani. Repartizarea cazurilor medicale pentru Serviciul Judeţean de Ambulanţă sau SMURD se face de către dispecerul SJA conform indexului de codificare al urgenţelor şi regulamentului de alocare al resurselor şi mijloacelor de intervenţie după gradul de urgenţă din cadrul aplicaţiei destinate dispecerizării apelurilor formate prin 112.