Botoșani 2015: Femei care nasc pe coclauri sau tați care o fac pe-a moașele

Unii bărbați a căror soții sunt în ultima lună de naștere, ajung să devină moașe dintr-o simplă conjunctură, în momentul în care soția intră în travaliu și este în criză de timp până să ajungă pe mâna unui medic.

 

Astfel, se ajunge în situații în care în România anului 2015, unele femei încă nasc acasă în condiții periculoase pentru făt sau, în cel mai rău caz, pe marginea unui drum în așteptarea ambulanței. Cu toate că asemenea nașteri au fost văzute de unii dintre noi poate doar la televizor, într-un documentar sau un serial, iată că astfel de cazuri s-au petrecut și încă se petrec în județul Botoșani. Potrivit medicului Gina Puflea, din cadrul Secției de Obstetrică și Ginecologie Botoșani, situații de acest gen se întâmplă de cele mai multe ori în mediul rural.


În general ne confruntăm cu pacientele din mediul rural. Ne referim la pacientele multipare la care travaliul se desfășoară rapid, într-o oră , două ele nasc.Până vine ambulanța ele nasc fie acasă și sunt asistate de soți, fie în ambulanță fie ajung aici în primiri. Astfel de cazuri cu nașteri la domiciliu avem cam câte unul pe lună”, ne-a declarat medicul ginecolog. Un caz concrect, care a fost mediatizat în presa locală și națională a fost cel al unei femei din localitatea Călărași, care nu a mai putut ajunge la Maternitatea Botoșani să nască, din cauza nămeților și a născut acasă asistată de soțul său. Botoșăneanca a adus pe lume un băiețel perfect sănătos de 2.770 grame.