Persoane care au comis înşelăciuni prin metoda accidentul! Asta au căutat poliţiştii care au făcut ieri, 9 octombrie 2015 o percheziţie în Penitenciarul Iaşi. În urma percheziţiilor două persoane au ajuns în arestul IPJ Bistrița.
La data de 9 octombrie 2015, lucrătorii din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa au efectuat o percheziţie domiciliară în Penitenciarul Iaşi, la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. În urma percheziţiei efectuate, un bărbat, în vârstă de 30 de ani, încarcerat în Penitenciarul Iaşi, precum şi un bărbat de 41 de ani, încarcerat în Penitenciarul Botoşani au fost transferaţi în Centrul de Arest şi Reţinere Preventivă, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud. De asemenea, din Penitenciarul Iaşi a fost ridicat un telefon mobil.
Cei doi bărbaţi transferaţi sunt bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prin metoda accidentul, fapte comise în participaţie cu alte trei persoane, faţă de care s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, la data de 3 octombrie.
Pe data de 3 octombrie 2015, poliţiştii din Bistriţa Năsăud au identificat trei tineri în vârstă de 18 ani, 23 ani şi 24 ani, din judeţul Botoşani, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de înşelăciune prin metoda accidentul. Asupra acestora au fost găsite sumele de bani şi bijuteriile care au fost restituite persoanelor păgubite. Cercetările continuă, pentru identificarea tuturor participanţilor, la comiterea infracţiunii de înşelăciune. Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul reprezentanţilor Administrației Naționale a Penitenciarelor, la percheziţia din Iaşi participând şi lucrători ai Penitenciarului.