Oficial, botoșănenii care nu știu să conviețuiască în mod civilizat cu vecinii lor și nu numai, au fost puși la punct. Adică au fost amendați, conform legii pentru diferite fapte pe care le-au făcut cu bună credință, de la tulburarea liniștii și ordinii publice până la aruncarea gunoiului pe domeniul public. În cea de-a doua categorie intră și spartul semințelor, în alte locuri decât pe Stadionul Municipal.
Deși organele de ordine ne dau asigurări continue că la Botoșani gradul de infracționalitate este unul extrem de scăzut, există două zone problematice în municipiul reședință de județ.
Într-adevăr, fără infracțiuni extrem de grave.
Însă cu șicane și episoade mărunte care repetate la intervale regulate de timp, ajung să deranjeze și nu în mică măsură.
Zonele problematice de la Botoșani se știu deja, Parcul Tineretului și Centrul Istoric, unde locuiesc persoane cu un nivel de educație mai scăzut și cu o înfrânare încăpățânată spre integrarea în societate.
Problematica de aici a fost discutată de „n” ori pe la Prefectură, Primărie, Poliție, etc.
Recent, a decis să se implice și consilierul local, Cătălina Lupașcu care locuiește în Parcul Tineretului și cunoaște realitatea acestor zone.
A avut și o interpelare în plenul municipal în data de 27 aprilie 2017, prin care a cerut din nou intensificarea misiunilor de patrulare.
I s-a răspuns, în scris. I s-a trasmis că la nivelul municipiului au fost luate măsuri de menținere a ordinii și liniștii publice, de către Poliția Locală, cu privire la situația din zonele de incidență, iar misiunile polițiștilor au fost stabilite în intervalul orar 6:00 – 14:00.
Cu toate acestea s-a dispus intensificarea patrulării și pe celelalte schimburi și sancționarea unor fapte de natura tulburării liniștii și ordinii publice sau abandonarea de deșeuri în alte locuri decât cele stabilite.
”De la ultima intervenție avută și până în prezent, Poliția Locală Botoșani a aplicat în zona Centrului Vechi și Parcul Tineretului un număr de 269 de sancțiuni din care 176 cu amendă în valoare de 57.400 de lei și 97 avertismente scrise, în condițiile existenței unor persoane insolvabile”,
Situație Poliția Locală
Poliția municipiului Botoșani a reluat acțiunile de intervenție în punctele de risc, fiind întocmite planuri de acțiune și intervenție pentru monitorizarea celor două zone, iar dispeceratul Poliției Locale a intensificat misiunile de supraveghere video din zonă.
Pe data de 9 mai a fost convocată comisia Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) în cadrul căreia, în dialog cu reprezentanții etnicilor romi și a patru cetățeni din Parcul Tineretului au fost stabilite o serie de acțiuni de remediere a problemelor prin verificări periodice, înntâlniri cu locuitorii din Parcul Tineretului, acțiuni de igienizare pentru îmbunătățirea condițiilor de conviețuire.
În ciuda numeroaselor amenzi, este greu de crezut că acestea vor fi plătite dar și mai greu de crezut că acei oameni vor fi trași la răspundere, sau mai rău pentru ei, vor fi obligați să presteze muncă în folosul comunității.