Botoșănenii sunt consultați cu privire la reabilitarea sediului ISU Botoșani

Sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, situat pe strada Uzinei, nr.3, din municipiul Botoșani, intră în reabilitare, pentru următorii doi ani.

 

Modernizările se fac în baza proiectul „Îmbunătățirea Managementului Riscului la Dezastre”, derulat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, încă din anul 2020, prin Banca Mondială.

 

În etapa preliminară demarării subproiectului, se realizează o analiză a riscurilor de mediu și a riscurilor sociale asociate cu activitățile ce urmează a fi implementate.

 

În conformitate cu standardele și politicile Băncii Mondiale, Unitatea de Implementare a Proiectului (UIP) din cadrul IGSU dorește să se asigure că impactul acestei investiții asupra comunității și a mediului este unul pozitiv, iar eventualele inconveniente provocate ca urmare a desfășurării lucrărilor vor fi gestionate, astfel încât efectele acestora să fie minime.

 

În acest sens, a fost elaborat un Plan de Management de Mediu și Social – PMMS, care a fost publicat și poate fi consultat pe pagina web a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani,  dar și în format tipărit la sediul unității.

 

În măsura în care considerați că, activitățile desfășurate ar putea să vă afecteze sau dacă aveți informații sau idei care ar putea ajuta, puteți să consultați documentele atașate, accesând următorul link: https://www.isubotosani.ro/consultare.html și să transmiteți opiniile, sugestiile sau recomandările dumneavoastră.

 

Pentru aceasta aveți la dispoziție următoarele posibilități:

 

- să completați formularul atașat și să îl transmiteți prin poștă sau direct la sediul IGSU din București, Bulevardul Dimitrie Pompeiu nr 10A – în atenția Unității de Implementare a Proiectului „Îmbunătățirea Managementului Riscului la Dezastre” sau la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, din municipiul Botoșani, strada Uzinei nr. 3.

- să transmiteți telefonic, la numărul de telefon 0231 508015, int. 27115 (între orele 08.00-16.00), sugestiile, opiniile și recomandările;

- să scrieți pe email la adresa [email protected];

- să participați la dezbaterea publică organizată în data de 13 aprilie 2023 ora 11:00, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, din municipiul Botoșani, strada Uzinei, nr. 3. Se poate participa și online (solicitând linkul de acces la adresa de email [email protected]).