Foarte mulți oameni prezintă un interes pentru educația financiară și decid să se informeze de pe internet.
Unul din doi români (48%) nu își permite să economisească din cauza inflației și doar 11% pun mai mulți bani deoparte pentru a face față unui viitor mai scump, semnalat deja de numeroase creșteri de prețuri, potrivit unui sondaj realizat de Ipsos pentru ING Bank.
Studiul relevă, de asemenea, că doar 24% dintre români sunt interesați de educația lor financiară și caută informații pe internet, în timp ce 57% apelează foarte rar sau niciodată la experți sau consultanți de specialitate pentru a discuta despre situația financiară. Aceste comportamente financiare cauzate de inflație au fost identificate și de Banometru, programul gratuit de sănătate financiară dezvoltat în parteneriat de ING Bank, Asociaţia Educaţie pentru Viaţa Reală (AEVR) și Asociația pentru Relații Comunitare (ARC).
În primele șase luni din 2023, au apelat la Banometru cu precădere persoane care au un venit egal sau mai mic decât cheltuielile lunare, situație cauzată de creșterile de prețuri, scrie Economedia.
Din cauza creșterii prețurilor, 29% dintre români economisesc mai puțin în conturi sau nu mai economisesc deloc, iar un sfert dintre ei declară că și-au schimbat modul în care strâng sau investesc banii. Aceste cifre sunt confirmate și de evaluarea Banometru, realizată în perioada ianuarie – iunie 2023, potrivit căreia 39% dintre beneficiarii programului nu au un fond de economisire sau nu economisesc deloc și nici nu își planifică sau măsoară bugetul.
Potrivit sondajului, pe de altă parte, investițiile în produse financiare și bunuri materiale nu reprezintă o prioritate pentru mulți dintre români: 58% dintre cei chestionați spun că investesc foarte rar sau deloc în acțiuni / obligațiuni / fonduri mutuale, dar și în proprietăți imobiliare sau obiecte de valoare.
„Impactul inflației crescânde asupra comportamentului de consum este unul complex și de regulă se manifestă cu o anumită inerție. Astfel, sunt de obicei necesare câteva trimestre bune până când consumatorii observă cu adevărat modificarea venitului lor disponibil și încep să își ajusteze consumul. Acesta din urmă este, de asemenea, puternic influențat și de dobânzile în creștere care pe de o parte stimulează economisirea, pe de alta măresc ratele la credite, efectul fiind de asemenea o ajustare a comportamentului de consum. În măsura în care situația aceasta durează o perioadă mai lungă de timp, pot apărea chiar schimbări cvasi-permanente în comportamentul de consum, respectiv economisire. Astfel, atunci când inflația și dobânzile încep să scadă, consumatorii își pot prelungi mult timp comportamentul prudent din perioadele cu inflație ridicată și va fi necesar un timp relativ îndelungat de creșteri salariale reale consistente pentru a reveni la un comportament de consum pre-inflaționist”,
Valentin Tătaru, Economist-Șef la ING Bank România.
Peste 70% dintre români cheltuiesc mai mult din venitul lor pe alimente/cumpărături zilnice și energie decât în urmă cu cinci ani, iar peste 65% se așteaptă să continue să facă acest lucru și peste cinci ani, potrivit cercetării Ipsos.
Pentru a putea face față inflației, 50% spun că au redus cheltuielile pentru articole vestimentare, dar și pentru resturante/baruri, în timp ce 48% alocă un buget mai mic pentru călătorii.
Evaluarea Banometru arată că imposibilitatea de a menține același stil de viață ca urmare a inflației are impact și din punct de vedere emoțional. Ca rezultat, există un sentiment de frustrare tot mai puternic, dar și o creștere semnificativă a consumului, mai ales pentru cei cu venituri mai mari. Această nouă tipologie de persoane caută sprijinul specialiștilor pentru a-și putea rezolva problemele.
„Îmbunătățirea calității vieții este principala motivație (69%) pentru persoanele care se înscriu în programul Banometru, în timp ce obținerea de noi surse de venit (48%), securitatea financiară (47%) și plata datoriilor înainte de termen (46%) reprezintă alte motive pentru a beneficia de ședințele de coaching gratuit 1:1. Specialiștii Banometru au observat că, pentru a face față inflației, unele persoane au nevoie de sprijin moral, deoarece le este mai dificil să găsească motivația pentru a se adapta. Un alt motiv pentru a apela la coachingul financiar este menținerea aceluiași stil de viață prin găsirea de soluții practice”,
conform sondajului.
Potrivit rezultatelor din prima jumătate de an în Banometru, procentul celor care folosesc un buget după trei luni de la intrarea in program a crescut la 76%, în timp ce 30% mai mulți oameni înlocuiesc cel puțin un obicei de cheltuire cu unul mai sănătos (alegerea de alternative mai ieftine pentru anumite produse/servicii).
Educația rămâne un vector important pentru creșterea veniturilor. 78% dintre beneficiarii Banometru au declarat, după 12 luni de la participarea în program, că și-au dezvoltat abilitățile pentru a-și menține competitivitatea pe piața muncii.