Botoșănenii mor pe capete, câte sicrie mai pleacă la Pacea

Într-o singură lună de zile la Botoșani zeci de persoane iau drumul cimitirului. Pacea mai ales pentru că la Eternitatea ajung doar cei care au un loc concesionat dinaintea crizei locurilor de veci.

 

La celălalt țintirim, administratorul, adică societatea Urban Serv a mai făcut o extindere înspre șoseaua moartă și astfel a mai făcut loc pentru câteva sute de trupuri fără viață băgate în sicrie.

”În extinderea respectivă sunt disponibile aproximativ475 de locuri, mă refer locuri unul lângă altul, dar avem aprobare în CL ca repartizarea să se facă tip criptă, deci câte două locuri suprapuse. Și atunci am dubla numărul de locuri și ar fi aproape 900 într-o asemenea situație și ar exista și perioada necesară pentru a face extinderea la Cimitirul Eternitatea, noul cimitir” – Simion Drelciuc, director SC Urban Serv SA.

Un mare avantaj, dacă poate fi numit așa, este acela că mare parte dintre cei care își dau duhul au deja concesiuni pe locuri de odihnă veșnică.

”Din numărul de decese într-o lună care sunt înregistrate la Botoșani, în cele două cimitire, aproximativ 75-80% au deja locuri reconcesionate. Deci presiunea este de cam 20% din numărul de decese care vin spre extinderea care este la Pacea”

Lunar în municipiul Botoșani sunt înregistrate între 45 și 50 de decese, media fiind cam aceeași de trei ani de zile. (G.E.)