Botoșănenii care vin din aceste țări NU mai stau în izolare - LISTA

Având în vedere că a fost aprobată lista statelor pentru care a fost introdusă excepția de la carantină și izolare pentru cetățenii care vin în România, facem precizarea că cetățenii care vin în țara noastră din statele care nu se regăsesc pe respectiva listă, dar care tranzitează țări care sunt exceptate, au în continuare obligația izolării la domiciliu sau a carantinării (la cerere).

 

Excepție fac cetățenii care vin din state ce nu se află pe lista aprobată de CNSU și care petrec în țările incluse pe listă o perioadă de 14 zile sau mai mare, înainte de a intra în România,potrivit articolului 1,punctul 2 din Hotărârea numărul 28 a CNSU.

 

Reamintim că statele pentru care este introdusă măsura exceptării de la izolare, pentru persoanele asimptomatice care vin în România, sunt: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria.

 

Lista cu statele pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare, se actualizează săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni până la ora 16:00, în vederea introducerii în listă a unor noi țări.

 

Centrul Județean de Comunicare

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store